Ponta nu zice nici “miau” în faţa lui Băsescu. Crin a pierdut busola

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi seara, la B1Tv, că prim-ministrul Victor Ponta e ca “un pisicuţ” atunci când vine la Palatul Cotroceni şi nicidecum aşa cum se înfăţişează după ce ajunge la Palatul Victoria sau când „se vede cu un microfon în faţă”. Din acest motiv, şeful statului îl consideră pe premier “mitoman”, aşa “cum e Crin Antonescu bolnav de somn”. Traian Băsescu a mai spus că este greu pentru un preşedinte să-l mai numească o dată premier pe acel prim-ministru care a luat parte la suspendarea sa din funcţie şi care a susţinut demiterea sa. Despre liderul PNL Crin Antonescu, şeful statului a declarat că “are busola pierdută şi odată cu pierderea busolei a pierdut şi orice şansă de a fi preşedintele României”.

“Victor Ponta, când vine la mine, e ca un pisic: «Da, domnule preşedinte, da, domnu’ preşedinte» şi după ce iese şi ajunge la Palatul Victoria sau se vede cu un microfon în faţă vorbeşte cum vedeţi. De aceea îl fac mincinos. De aceea îl fac mincinos şi pentru ce a povestit despre CSAT, de aceea îl fac mincinos şi pentru declaraţiile pe care le dă pentru presa străină, pentru că are nevoie de imaginea mea externă şi spune «Coabitez, am învăţat din lecţia verii, nu ştiu ce…», iar acasă face ce face”, a declarat Traian Băsescu.

“El e mitoman, e bolnav din punctul ăsta de vedere, cum e Crin Antonescu bolnav de somn, omul ăsta e bolnav de minciună. E mitoman”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele a arătat că prim-ministrul a minţit în legătură cu disputa din ultima şedinţă CSAT, iar în acest caz este chiar dispus să desecretizeze stenograma şedinţei, pentru a vedea toată lumea că subiectul megaministerului nici măcar nu a figurat pe ordinea de zi a şedinţei.

Motivul părăsirii şedinţei CSAT de către Ponta a fost bugetul Armatei

 “La CSAT nu s-a discutat despre acel minister despre care el a vorbit timp de o săptămână despre cum voiam să ocupăm Guvernul cu un minister făcut la Cotroceni. Subiectul la care s-a inflamat era exact despre Armată, unde Dobriţoiu spusese că e într-o situaţie dificilă din punct de vedere al asigurării cheltuielilor materiale şi eu am cerut la rectificare să-i suplimenteze fondurile”, a explicat preşedintele.

 “A fost legat strict de creşterea finanţării Armatei, lucru pe care premierul l-a refuzat şi, dacă de data aceasta va contesta, sunt preşedintele CSAT, voi desecretiza acea parte în care se vede că a refuzat ca la rectificare să dea un plus de bani la Armată. Aici a fost subiectul, nu a existat în CSAT subiectul povestit de Ponta cu marele minister. A fost o propunere de ordine de zi, mi-a transmis prin scrisoare că nu e de acord, nici nu am mai introdus-o” , a adăugat şeful statului.

Premierul Victor Ponta declara, în 28 septembrie, că a părăsit şedinţa CSAT deoarece nu a acceptat ca pe ordinea de zi să fie trecute documente prin care era înfiinţat “un Megaminister de Externe al Administraţiei Prezidenţiale”. El acuza că preşedintele intenţionează să subordoneze Guvernul printr-un astfel de oficiu.

Dispreţ faţă de Ponta

Despre numirea în funcţia de premier a lui Victor Ponta după 9 decembrie, preşedintele a spus: “Nu ştiu dacă vă daţi seama ce simte un preşedinte când i se cere să mai numească o dată un prim-ministru care a participat cu toată forţa la suspendarea lui din funcţie”, a spus Băsescu.

Întrebat ce simte. Şeful statului a spus: “Dispreţ”.

“Adică un om care crede că un preşedinte este o maşinărie, care nu are suflet, nu are sentimente, nu are nimic, i se cer aspiraţii înalte de bărbat de stat ca să numească în funcţia de prim-ministru pe unul care l-a suspendat o dată… e greu”, a adăugat Traian Băsescu.

“O broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit”

Când moderatorul i-a spus că în politică trebuie să mai înghiţi şi câte o broască râioasă, preşedintele a replicat: “Da, dar nu trebuie să înghiţi porci, o broscuţă mai merge, dar un porc e greu de înghiţit”.

Preşedintele a menționat că l-a nominalizat pe Victor Ponta premier crezând că poate fi o soluție. ”Am ținut cont de partide. Rezultatul la fost că am desemnat un premier nepotrivit, care a pus mai sus interesul lui și al partidului, de a lua voturi. E de un cinism incredibil omul ăsta, la vârsta asta atâta cinism e prea mult”, a precizat Traian Băsescu.

Plagiatul şi şantajul lui Voiculescu

Şeful statului a amintit despre plagiatul lui Ponta, punând că acesta este şantajat de Voiculescu.

„La suspendare, când am înţeles că era nevoie de suspendare ca să îşi acopere povestea plagiatului care făcea epocă în presa externă, mi-am dat seama că acest om e prea mic, ca dimensiune politică şi sufletească, pentru funcţia pe care o are. Nu i-a fost milă de ţară. El e un premier şantajat, dacă nu îl ascultă pe Voiculescu îi declanşeaza Voiculescu o poveste de plagiat. El trebuie să stea cuminte în băncuţa sa, iar eu nu vreau o ţară condusă de Voiculescu, nu vreau aşa ceva”.

Premier pro Vest

Preşedintele a arătat că speră să reuşească să găsească o soluţie legată de numirea premierului, care trebuie să menţină direcţia ţării privind orientarea spre vest şi consolidarea Parteneriatului şi să facă faţă crizei economice.

“M-aş autocondamna dacă aş accepta formarea unui guvern antieuropean sau care să distrugă ce s-a construit în 8 ani”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu a mai punctat că viitorul prim-ministru trebuie să fie un politician puternic şi nu un tehnocrat, cum a fost Mihai-Răzvan Ungureanu, deoarece acesta pierde repede susţinerea Parlamentului.

Premierul nu a fost la Bruxelles, dar a vrut să dea impresia că el coordona ce se întâmplă acolo

”Ma uitam la câtă meschinarie în atitudinea premierului. Nu a fost la Bruxelles, dar a vrut să dea impresia că coordona ce se întâmplă acolo, habar n-avea ce se întâmplă acolo şi complexitatea construcției”, a arătat preşedintele.

Traian Băsescu a precizat că, dacă Victor Ponta ar fi mers la Consiliul European de săptămâna trecută privind bugetul UE 2014-2020, “ar fi avut surpriza să constate că nu ar fi vorbit nimeni cu el, deoarece şi-a anunţat de la început veto-ul hotărât al României. Îl lăsau acolo în banii lui şi vedeau alţii cum se rezolvă problema bugetului. La urmă, l-ar fi întrebat «Rămâne veto-ul, domnul Ponta?». Ar fi fost într-o situaţie foarte dificilă”, a insistat Băsescu.

Şeful statului a mai arătat că ”daca (premierul) ar înțelege economie, ar fi făcut ce trebuie să salveze creşterea economică: de a doua zi (de la numirea ca prim-ministru, n. red.) se ocupa de absorbția fondurilor”.

Guvernul Ponta nu a luat măsuri populiste excesive

Totuşi, preşedintele a apreciat că Guvernul Ponta nu a irosit banii din buget pe măsuri populiste: “Apreciez că actualul Guvern nu a luat măsuri populiste excesive înainte de alegeri, pentru că ar fi putut distruge echilibrele. Nu au făcut-o, au făcut lucrul la care oricum se angajase Guvernul Boc, să dea salariile înapoi, chestiunea acelui 5,5% la pensii era o decizie a Curţii Constituţionale, trebuia respectată, deci nu aş spune că au făcut excese din acest punct de vedere”, a susţinut Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că singurul premier loial relaţiei a fost Emil Boc, după ce Călin Popescu Tăriceanu l-a trădat şi a bătut palma cu PSD. Şeful statului a arătat că toată lumea spune că Antonescu a făcut pactul PNL-PSD, dar de fapt el era încheiat de pe vremea Guvernului Tăriceanu.

Crin a pierdut busola

Despre liderul PNL Crin Antonescu, şeful statului a declarat că “are busola pierdută şi odată cu pierderea busolei a pierdut şi orice şansă de a fi preşedintele României”.

În eventualitatea unei noi suspendări, Traian Băsescu a insistat că aceasta este responsabilitatea celor care o cer şi o votează, iar „dacă asta este opţiunea românilor, să dea o puterea absolută cuiva, să o dea, dar să nu le pară rău mai târziu” a spus preşedintele.

”Am avut guvernul cu care am putut colabora, deşi n-am putut să le cer să facă tot ce-aş fi vrut, dar am avut grijă ca de ochii din cap de izolarea principalelor instituţii din stat de influenţa politică, fie că au fost Parchete, fie servicii de informaţii, deşi oamenii nu mai vor să recunoască.”

În opinia lui Traian Băsescu, un preşedintele precum Crin Antonescu nu ar rezista în faţa presiunilor partidului. ”Marea mea problemă în relaţia cu USL nu e alta decât controlul instituţiilor. Dacă le-aş da asta, aş avea linişte, dar n-aş mai fi preşedinte, aş fi un târgoveţ de putere” a explicat Traian Băsescu.

Miza este puterea totală şi resubordonarea instituţiilor independente

Întrebat de moderator de ce reprezintă totuşi în continuare o ţintă pentru cei angrenaţi în jocul politic, preşedintele a spus că miza este puterea totală şi resubordonarea instituţiilor independente ale statului.

“Electoral, dacă vă uitaţi în sondaje, nu am cum să îi incomodez. Eu sunt un om realist, ştiu cum stau în simpatia populară, nu trebuie să îmi spună nimeni. Îi incomodez că nu pot avea acces la structurile independente ale statului”, a arătat Traian Băsescu.

Este o presiune enormă, şi asta e miza: să poată numi şefii de servicii secrete, procurorul general, adjuncţii procurorului general, procurorul-şef al DNA, adjuncţii şefului DNA şi vine îndată, în 2013, scadenţa pentru preşedintele Inaltei Curţi, adjuncţilor preşedintelui Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Miza este puterea totală şi resubordonarea instituţiilor independente ale statului către politic. Dacă mi-a mai rămas vreun obiectiv major până la terminarea mandatului este să blochez această tentaţie. De dimineaţa până seara, atacurile sunt la ANI, CSM, parchete, justiţie şi serviciile secrete, iar ultima modă, pentru că trebuia terfelită şi instituţia asta, este atacul la CSAT“, a conchis Traian Băsescu.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.