Ponta, prins cu cioara vopsita in cazul Mang

Luni s-a consumat un alt episod penibil legat de ministrul Educatiei, Ioan Mang: Victor Ponta a trimis adresa catre Academia Romana cu solicitarea de “analizare a cazului de suspiciune de plagiat” abia dupa ce jurnalistii au scris ca academicianul Ionel Haiduc, presedintele Academiei, le-a declarat ca nu a primit nicio cerere in acest sens. Seful Executivului incearca de o saptamana sa stinga scandalul, dar mass-media se ambitioneaza sa-i aminteasca in fiecare zi, cu noi probe, ca in “cel mai cinstit guvern” avem un plagiator pe care Ponta il tine in brate. Dupa ce i-a dat termen pana luni lui Ponta sa-l demita pe Ioan Mang,  Emil Boc, presedintele PDL, a anuntat ca partidul pe care il conduce il va da jos pe acesta din fotoliul dministru al Educatiei printr-o motiune simpla, pe care parlamentarii democrat-liberali o vor depune insa abia peste o saptamana, cand Camera Deputatilor se va reuni in plen.

Victor Ponta o tine langa cu Mang: “Orice nominalizare vom face va avea acelasi tratament. E vorba de lucrari efectuate si nedecontate de 1 miliard de euro, care trebuie platiti de catre minister. E vorba de contracte cu tot felul de societati, fundatii, asociatii. Iar la BAC, care are loc peste o luna, in afara de cei care termina liceul anul acesta, mai vin 100.000 de anul trecut. E o miza politica uriasa”, a spus Ponta, la sediul USL.

Nu intelegem la ce miza politica se refera Victor Ponta; amintim doar ca propunerea de intrare la facultate fara promovarea examenului de Bacalaureat i-a apartinut Ecaterinei Andronescu, si nu Puterii de la acea data.

Premierul spera in continuare ca acuzatiile de plagiat nu vor fi confirmate si ca, astfel, nu va fi cazul sa il inlocuiasca pe Ioan Mang de la conducerea ministerului.

El a adaugat ca “este inacceptabil ca PDL, dupa ce a condus ministerul 3 ani si a creat haos in Educatie, sa dea vina pe USL dupa doua saptamani de la preluarea guvernarii”. Ponta i-a acuzat pe fostii ministri PDL Daniel Funeriu si Catalin Baba de faptul ca “au creat acest haos in Educatie”.

Solicitarea catre Academie, la presiunea jurnalistilor

Ponta a anuntat joia trecuta ca va solicita Academiei Romane sa decida in cazul lui Ioan Mang, insa nu a facut acest lucru decat luni seara, dupa ce jurnalistii l-au contactat pe Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, si au aflat ca acesta nu primise nicio adresa de la premier.

Abia spre seara, pe site-ul Guvernului a fost publicata faimoasa solicitare privind verificarea acuzatiilor de plagiat aduse ministrului Educatiei, loan Mang, in care premierul spune ca acesta este “banuit ca a preluat informatii din diverse articole publicate de autori dinJaponia,TaiwansiIsrael”.

Mang asteapta pana in 15 iunie

Ioan Mang a declarat insa, luni, dupa sedinta BPN al PSD, la care a participat si el, ca este si ramane in fruntea ministerului Educatiei si ca in cazul plagiatului urmeaza sa decida Comisia Nationala de Etica. “Urmeaza sa se decida Comisia Nationala de Etica. Am inteles ca s-a sesizat, si vedem”, a spus Mang. Intrebat cand se va intruni comisia, ministrul a raspuns ca pana in 15 iunie. “Eu am primit un termen astazi de la ei. Pana in 15 iunie”, a spus Mang.

PDL pregateste motiunea simpla

Presedintele PDL, Emil Boc, a anuntat luni, dupa sedinta BPN  al partidului, ca PDL va depune, saptamana viitoare, o motiune simpla impotriva ministrului Educatiei, Ioan Mang, pe care il acuza de plagiat inca de miercurea trecuta, solicitand demisia acestuia. Motiunea simpla vine atat de tarziu intrucat va fi depusa la Camera Deputatilor, iar prima saptamana cu sedinte de plen va fi cea viitoare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.