UPDATE! Ponta s-a întâlnit cu ambasadorii UE şi acceptă asumarea răspunderii pe un nou Program de guvernare. Noii miniştri depun jurământul în faţa lui Băsescu

Premierul Victor Ponta a acceptat în această după-amiază, după refuzuri repetate, să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pe un nou Program de guvernare, astfel că noii miniştri din Guvernul Ponta 3 depun acum (începând cu ora 18.00) jurământul în faţa preşedintelui Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni, urmând să meargă săptămâna viitoare în faţa Legislativului, “pe cuvânt de onoare”, cu noul document de guvernare ce va fi aprobat în această seară într-o şedinţă extraordinară a noului Executiv. Decizia premierului a venit după ce s-a întâlnit cu ambasadorii statelor din Uniunea Europeană, imediat ce Gabriel Oprea a depus jurământul de ministru al Internelor la ora 14.00. Totuşi, pentru a se preîntâmpina pe viitor o astfel de situaţie, decizia CCR este aşteptată sâmbătă.

UPDATE 19.30: Şedinţa extraordinară a Guvernului s-a încheiat, noul Program de guvernare a fost aprobat.

Traian Băsescu a precizat, într-o declaraţie de presă înainte de ceremonia depunerii jurământului de către noii miniştri, că acordul la care a ajuns cu premierul este bazat pe “cuvântul de onoare al fiecăruia”.

Concret, după ceremonia de la Cotroceni va avea loc o şedinţă extraordinară de Guvern, în care va fi aprobat un nou Program de guvernare, care să cuprindă prevederile din Acordul cu UDMR.

“Am ajuns la un acord care constă în următoarele: Guvernul își va asuma răspunderea pe un nou program, în consecință, eu voi valida astăzi miniștrii care au trecut ieri prin Parlament. Sper ca așa cum eu îmi respect partea din acord, și partea din acord care revine Guvernului să fie respectată, în termenii în care am stabilit-o”, a declarat Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Sesizarea la CCR va produce efecte 

Şeful statului a precizat că sesizarea făcută la CCR de parlamentarii PDL şi PMP va continua să producă efecte “dacă nu o retrag ei”. “Şi mie mi se pare extrem de important ca, în această situaţie, Curtea Constituţională să se pronunţe, pentru că este o situaţie absolut nouă. Noi am mai avut guverne în care un partid a plecat de la guvernare, ceea ce nu a schimbat programul de guvernare, pentru că nu a intrat un alt partid şi nu s-au semnat protocoale suplimentare cu un alt partid”, a adăugat el.

“Mai mult decât atât, nici denumirea formaţiunilor politice nu a fost un subiect în situaţia aceasta. Aici avem o situaţie nouă, în care un partid pleacă de la guvernare – în cazul nostru, PNL – şi vine UDMR. Chiar denumirile utilizate în program nu mai pot fi utilizate în continuare pentru că USL nu se mai află la guvernare. De aceea, cred că este important ca în continuare CCR să se pronunţe, mai ales că parlamentarii PDL şi PMP au solicitat acelaşi lucru care a fost şi o exigenţă a mea în relaţia cu prim-ministrul. Sper ca lucrurile să se finalizeze aşa cum am fost de acord şi unul şi celălalt”, a explicat Traian Băsescu.

“Ar fi existat o prelungire a Guvernului cu foarte mulți interimari”

Președintele a precizat că dacă nu s-ar fi ajuns la un acord ar fi existat o “prelungire” a Guvernului cu foarte mulți interimari.

“Atenție, nu suntem într-o criză guvernamentală. Unii analiști încearcă să acrediteze această idee. Nu, România are Guvern, nu este un Guvern căzut prin moțiune. Are un Guvern cu mai mulți interimari. Deci, nu avem o criză guvernamentală. Însă, suntem într-o situație inedită prin aceea că avem miniștri trecuți prin Parlament și în același timp menținem interimari. În plus, această perioadă s-ar fi putut prelungi foarte mult. Dacă sâmbătă CCR va constata că trebuie să fie un program de guvernare nou, care să includă și noile înțelegeri la nivelul partidelor din coaliția de guvernare, procesul ar fi durat foarte mult”, a completat Băsescu.

Ponta: “Vom actualiza programul de guvernare

“Am găsit o soluție politică împreună cu președintele Traian Băsescu pentru a nu prelungi o situație de instabilitate guvernamentală și constituțională. (…) Imediat după învestire, noul Guvern, în baza Art. 114 din Constituție, va adopta și va transmite către Parlament un program politic care să actualizeze programul de guvernare, în sensul în care anumiți termeni să nu mai apară sau să fie înlocuiți în funcție de noua compoziție politică aprobată de către Parlament“, a anunţat premierul, într-o declarație de presă la Palatul Victoria.

El susţine că “practic, obiectul contestării la Curtea Constituțională dispare, iar Guvernul – de mâine avem ședință de guvern normală – poate să își desfășoare activitatea în stabilitate, urmând ca în termenii prevăzuți de Regulamentul celor două Camere, în mod sigur săptămâna viitoare să prezint Parlamentului aceste updatări ale programului de guvernare”.

Șeful Executivului a adăugat că în acest fel vor fi câștigate “câteva zile de stabilitate guvernamentală”.

“Conform procedurilor prevăzute de Constituție, dacă cineva din Opoziție depune moțiune de cenzură, sigur, se va depune, iar Parlamentul se va pronunța. În acest fel câștigăm câteva zile de stabilitate guvernamentală și practic este un acord politic care soluționează această etapă a conflictelor Constituționale între Președinte, Parlament și Guvern”, a punctat premierul.

Oprea a redevenit vicepremier

Alături de toţi noii miniştri a depus jurământul şi Gabriel Oprea, care a redevenit vicepremier, după ce la prânz demisionase pentru a putea fi numit ministru plin la Interne.

Astfel, Guvernul Ponta 3 va avea 4 vicepremieri, aşa cum s-a stabilit iniţial, cu câte unul de la fiecare din partidele aflate la guvernare.

Membrii Cabinetului Ponta 3 care au depus jurământul la Cotroceni sunt numai noii miniştri, ceilalţi fiind “moşteniţi” din Guvernul Ponta 2.

Iată cine sunt noii miniştri:

* Gabriel Oprea – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne

* Daniel Constantin – viceprim-ministru, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

* Hunor Kelemen – viceprim-ministru, ministrul Culturii

* Ioana-Maria Petrescu – ministrul Finanțelor Publice

* Korodi Attila – ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice

* Constantin Niță – ministrul Economiei

* Alexandru-Răzvan Cotovelea – ministrul pentru Societatea Informațională

* Nicolae Bănicioiu – ministrul Sănătății

* Rovana Plumb – ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice

* Dan Șova – ministrul Transporturilor

* Gabriela Szabo – ministrul Tineretului și Sportului

* Adriana-Doina Pană – ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură

* Florin-Nicolae Jianu – ministrul delegat pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism

* Răzvan-Eugen Nicolescu – ministrul delegat pentru Energie

* Eugen Nicolicea – ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul

* Bogdan Stanoevici – ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni

* Aurelia Cristea – ministrul delegat pentru Dialog Social.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.