ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Poşta va furniza obligatoriu serviciile naţionale încă un an

Data:

Autoritatea de reglementare în telecom (ANCOM) va prelungi cu un an, până la 31 decembrie 2013, obligaţia Poştei Române de a furniza servicii fiecărui locuitor, indiferent de localitatea în care trăieşte, activitate considerată neprofitabilă pentru operator. De asemenea, se propune şi stabilirea unui nou mecanism de compensare a costului net rezultat în urma desfăşurării acestei activităţi, asimilată furnizării serviciului universal. Costul net al furnizării serviciului universal reprezintă pierderile înregistrate de Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin din exercitarea acestei activităţi.

Compensarea costului net se va realiza doar la cererea CNPR şi va fi finanţată prin intermediul unui fond de serviciu universal ce va fi administrat de ANCOM.

CNPR va transmite ANCOM o situaţie privind costurile, veniturile şi capitalul angajat pentru furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, certificată de un auditor independent.

În acelaşi timp, Poşta va avea obligaţia de a ţine o evidenţă contabilă separată, în cadrul contabilităţii interne de gestiune, pentru activităţile care au legătură cu furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal.

Ultimul pas spre liberalizare

“ANCOM face ultimul pas către liberalizarea totală a pieţei serviciilor poştale prin două proiecte de decizie, supuse miercuri, 26 septembrie, consultării publice, care au ca principal obiectiv prelungirea cu un an a calităţii de furnizor de serviciu universal a CNPR, eliminarea dreptului rezervat acesteia de a furniza anumite servicii, precum şi stabilirea unui nou mecanism de compensare a eventualelor pierderi înregistrate de CNPR ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

CNPR beneficiază, până la 31 decembrie 2012, de dreptul exclusiv de a presta servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, indiferent dacă livrarea acestora este accelerată sau nu, cu o greutate mai mică de 50 g şi pentru care se percepe un tarif mai mic de 2 lei.

De la 1 ianuarie 2013, orice operator poştal va avea dreptul de a furniza acest tip de servicii.

Dezbatere publică

Proiectele celor două decizii ANCOM pot fi consultate pe pagina web a instituţiei. Persoanele interesate pot formula şi transmite observaţii şi propuneri până la 26 octombrie, pe adresa sediului central al autorităţii.

ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.

Poşta Română este cel mai mare operator de profil şi dispune de o reţea teritorială de aproximativ 7.100 de oficii poştale.

Acţionarii operatorului sunt Ministerul Comunicaţiilor – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.

În 2011, cifra de afaceri a CNPR a scăzut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, în timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finanţelor Publice. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

CNAIR: Platforma TollRo intră în etapa de testare

CNAIR a lansat în etapa de testare aplicația mobilă...

ANOFM. FORMACTIV promovează ucenicia la locul de muncă

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM)...

Hankook și Schmitz Cargobull – parteneri pentru echipare originală

Producătorul de anvelope premium Hankook și liderul din Europa...

Izotopii de litiu diagnostichează îmbătrânirea bateriei

Cercetătorii germani de la Institutul Federal pentru cercetarea și...

Noua anvelopă Bridgestone VHS3 pentru flotele de macarale

Noua anvelopă Bridgestone VHS3 reduce timpii morți și costurile...

IAA 2026: Soluțiile dezvoltate de ZF pentru vehiculele comerciale

În cadrul IAA Transportation 2026, ZF prezintă direcțiile în...

Reducerea cu 25% a accizei la motorină se menține între 16-30 septembrie

Ministerul Finanţelor menţine și în perioada 16-30 septembrie reducerea...

IAA 2026. Noul Renault Trafic Van E-Tech – „Utilitara Anului 2027”

Noul Trafic E-Tech electric a fost desemnat „Utilitara Anului...