Primele drumuri ÎNCHISE

DN 67C Novaci – Rânca a fost închis la ora 22.00, între kilometrii 16 şi 34+800 m, din cauza viscolului de pe munte, iar şoferii au fost ajutaţi până la acea oră să urce sau să coboare din staţiunea gorjeană. Totodată, mai multe sectoare de drumuri judeţene din Bacău au fost blocate de autorităţile locale vineri seară, pentru a preveni înzăpezirea şoferilor în trafic. Totodată, din pricina vântului puternic, portul Mangalia a fost închis traficului maritim începând cu ora 22.00, potrivit Centrului INFOTRAFIC. Dar pe toate autostrăzile şi drumurile din sudul şi sud-estul ţării se circulă cu dificultate, din cauza carosabilului umed şi a poleiului pe anumite porţiuni. 

Spre Rânca, drumul va fi deszăpezit sâmbătă dimineaţă, pentru că viscolul face inutilă orice acţiune, dar odată închis, nu va exista pericolul să rămână înzăpezit vreun şofer, a anunţat potrivit şeful Secţiei Drumurilor Naţionale Gorj, Ion Tudor. Nu este sigur însă dacă mâine vor permite condiţiile meteo redeschiderea circulaţiei pe DN 67C.

“Am informat Poliţia Rutieră şi autorităţile judeţene despre situaţia din zona releului de televiziune de la Cerbu, unde vântul suflă cu putere şi viscoleşte zăpada. Pentru că eforturile noastre de a ţine drumul curat sunt inutile am luat decizia de a închide circulaţia cel puţin pe parcursul nopţii”, a spus el.

În judeţul Bacău, sectoarele de drumuri judeţene închise sunt:

  • Pădureni – Ilieşti
  • Ocheni – Găiceana
  • Gioseni – Bazga.

Acestea sunt semnalizate corespunzător, inclusiv cu bariere, iar în zonele respective există echipaje de Poliţie Rutieră care îi îndrumă pe şoferi pe rute ocolitoare, deoarece drumurile în cauză au creat probleme mari în iernile trecute, a anunţat ISU Bacău.

De vineri, ora 18.00, până duminică, la aceeaşi oră, se află sub avertizare Cod Portocaliu de ninsori şi viscol Capitala şi 10 judeţe – Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila și Ilfov – iar alte 16 judeţe sunt avertizate cu Cod Galben.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.