Primii în UE la inflaţie

România a înregistrat în februarie cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei în rândul celor 27 de state ale Uniunii Europene: 4,8%, în timp ce aceasta a scăzut la 1,8% în Zona Euro şi la 2% în UE, potrivit unei estimări revizuite şi publicate, vineri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). La capitolul scumpiri nu suntem, totuşi, cei mai “tari”: ne întrec Ungaria (5,2%) şi Estonia (4,1%), România înregistrând 3,8% creşterea medie a preţurilor în ultimele 12 luni (cu cele mai mari scumpiri la cartofi – plus 3,98%, fasole boabe şi alte leguminoase – plus 2,98%, alte legume şi conserve din legume – plus 2,33% şi fructe proaspete – plus 1,13%). Cea mai redusă creştere medie a preţurilor s-a înregistrat în Grecia (0,7%), Suedia (0,9%) şi Letonia (1,8%).

Pentru Zona Euro este pentru prima dată după septembrie 2010 când rata inflaţiei se poziţionează sub ţinta Băncii Centrale Europene, care vrea să menţină creşterea preţurilor sub, dar în apropiere, de 2%.

Datele publicate de Eurostat confirmă încetinirea constantă a inflaţiei în Europa, într-un context de criză şi recesiune.

Cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat, luna trecută, în Grecia (0,1%), Portugalia (0,2%) şi Letonia (0,3%), iar cele mai ridicate au fost în România (4,8%), Estonia (4%) şi Olanda (3,2%).

Faţă de luna precedentă, rata anuală a inflaţiei a crescut în 6 state, a scăzut în 17 şi a rămas stabilă în 6. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.