Primul incendiator de la miting, arestat

Judecatoria Sectorului 4 al Capitalei a emis mandat de arestare preventiva a unui barbatul acuzat ca a incendiat, in timpul violentelor stradale de duminica seara din Piata Universitatii, mai multe bunuri ale domeniului public, situate la intersectia strazilor Cantemir cu Marasesti. Este primul dintre cele 36 de dosare penale de ultraj contra bunelor moravuri si port de arme albe in zone publice pe care le intocmesc anchetatorii, potrivit colonelului Aurel Moise, seful Directiei Ordine si Siguranta Publica din Jandarmeria Romana.

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 il retinusera pentru 24 de ore pe Mihai Capatana, pentru ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea grava a ordinii si linistii publice, iar sentinta mjudecatorilor a fost de arestare pentru  29 de zile. El este este primul protestatar arestat pentru violentele din Capitala.

Potrivit unui comunicat al PICCJ, “din primele cercetari efectuate pana in acest moment al urmaririi penale a rezultat ca inculpatul a participat alaturi de alte persoane, ramase neidentificate pana in prezent, in data de 15 ianuarie, la incendierea unor bunuri apartinand domeniului public, din zona intersectiei strazilor Cantemir cu Marasesti”.

Colonelul Aurel Moise, seful Directiei Ordine si Siguranta Publica din Jandarmeria Romana, a declarat luni ca, din cele 283 de protestatari conduse la sectiile de politie din Capitala duminica noapte, 247 au fost amendate, iar pentru 36 se intocmesc si dosare penale de ultraj contra bunelor moravuri si port de arme albe in zone publice.

“Dintre acestea, 7-8 sunt identificate ca facand parte din galeria echipei de fotbal Petrolul, iar aproximativ 20 de persoane au antecedente in ceea ce priveste sanctiunile Legii privind combaterea violentei in sport, adica le-a fost suspendat dreptul de a participa la adunari sportive ca spectatori”, a precizat Moise.

Reamintim ca duminica seara a avut loc a doua noapte de confruntari intre zeci de tineri violenti si jandarmi in Piata Universitatii. Centrul Bucurestiului a fost devastat in cele aproape 5 ore de adevarate batai de strada.

Cu fesuri si fulare pe fata – gen intifada – pentru a nu putea fi recunoscuti, protestatarii – asa-numitii ultrasi, suporteri ai echipelor de fotbal Steaua si Dinamo, ajutati de cei de la Petrolul – au rupt banci, au spart magazine, au incendiat chioscuri de ziare, masini, refugiile statiilor de autobuz, pubele, comitand acte de vandalism.

Timp de mai multe ore au aruncat cu pietre si sticle incendiare in jandarmi, care au ripostat cu gaze lacrimogene si bastoane. Incidentele s-au incheiat la putin timp dupa miezul noptii.

Teatrul de lupta s-a desfasurat de la Universitate pana la Tineretului. Au avut loc mai multe incendii in zona Universitatii, intre Universitate si magazinul Cocor, la intrarea in pasajul Unirii, in zona intersectiei strazilor Marasesti cu Cantemir si in fata Mitropoliei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.