Privatizarea CFR Marfă, AMÂNATĂ pentru 2015. Mai întâi restructurarea

Privatizarea CFR Marfă va avea ca termen de finalizare anul 2015, după ce Guvernul şi reprezentanţii FMI au devansat cu un an termenul anunţat de premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, imediat ce câştigătorul licitaţiei din iunie, Grup Feroviar Român (GFR), i-a fentat cu banii la mijlocul lui octombrie iar ei au recunoscut eşecul privatizării. Acum, Executivul pregăteşte restructurarea companiei, a anunţat, luni seară, ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI pe tema bugetului pentru 2014. Motivul amânării este însă unul cât se poate de clar: alegerile europarlamentare şi prezidenţiale de anul viitor.

“Procesul de privatizare s-a reluat din momentul de faţă, dar va continua toată procedura de privatizare începând cu restructurarea, dar licitaţia s-a programat să aibă loc la jumătatea anului 2015. Deci, peste un an şi jumătate, în prima parte a anului 2015”, a spus Chiţoiu.

Planul de restructurare va fi elaborat până pe 8 decembrie.

În urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă procedurile pentru o nouă încercare de vânzare a 51% din acţiunile companiei feroviare de stat.

Ponta a anunţat atunci că procesul va fi încheiat până în vara lui 2014.

În vară, fostul ministru Relu Fenechiu, condamnat la 5 ani de închisoare, anunţase disponibilizări colective la CFR Marfă, CFR Călători şi CFR SA, susţinând că mii de salariaţi de la CFR se înghesuie să fie concediaţi, pentru a primi plăţi compensatorii.

El arăta că la CFR SA sunt 24.000 de salariaţi, la CFR Călători 14.000, iar la CFR Marfă peste 9.000, şi că la toate aceste companii se vor face disponibilizări anul acesta, întrucât niciuna nu stă pe roze.

CFR Marfă a scăpat de datorii în iunie, când Guvernul i le-a transformat în acţiuni, pentru a putea fi privatizată. Compania avea datorii de peste 1,5 miliarde de lei.

Ministerul Transporturilor a anunţat curent că va majora cu 400 milioane lei capitalul social al CFR Călători pentru plata tarifului de utilizare a infrastructurii către CFR SA, iar această companie îşi va achita obligaţiile fiscale către buget şi va stinge o datorie de 92 milioane lei către E.ON Gaz Distribuţie. Pe româneşte, stingerea în lanţ a datoriilor.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.