Pro şi contra Roşia Montană: Centrul Capitalei, din nou blocat. Ponta a scos ortacii din subteran şi vrea să “rezolve” şi la Universitate

Aproximativ 15.000 de persoane protestează pentru a 15-a zi consecutiv, duminică, în centrul Capitalei, împotriva exploatării de la Roşia Montană, cerând demisia premierului Victor Ponta. Ei au plecat în marş, la lăsarea serii, de la Universitate pe Bd. Ion C. Brătianu – Bd. Unirii – Bd. Nerva Traian – Calea Văcăreşti – Bd. Tineretului – Bd. Dimitrie Cantemir, apoi au revenit la Universitate, în jurul orei 23.00, blocând piaţa. În acest timp, Victor Ponta a obţinut o victorie la Roşia Montană, unde a coborât în subteran şi a reuşit, în mai puţin de o oră, să-i convingă pe 33 de mineri să iasă la suprafaţă, după ce aceştia refuzau de 5 zile acest lucru.

Dacă în cursul săptămânii se adună în Piaţa Universităţii de la câteva sute la maxim 2.000 de protestatari, duminica este momentul lor maxim, când pornesc în marş pe marile bulevarde din centrul Capitalei şi reuşesc să mobilizeze noi adepţi. Acum au venit şi simpatizanţi din alte oraşe.

Tactica lor este simplă: se strâng la fântâna de la Arhitectură, apoi forţează (sau fentează) cordoanele de jandarmi şi ocupă carosabilul. Forţele de ordine nu intervin şi par că sunt luate prin surprindere. De la ora 22.30-23.00, B-dul Regina Elisabeta este ocupat până spre ora 2.00.

În această seară au ieşit şi mămici cu copii în cărucior.

Mii de protestatari au demonstrat şi la printre care Alba-Iulia, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Suceava, Buzău, Constanţa, Timişoara, Sibiu, Târgu Mureş şi Braşov. Manifestaţii similare au fost anunţate la Budapesta, Londra, New York, Berlin, Amsterdam, Milano, Praga, Paris, Toronto, Viena, Barcelona.

Manifestanţii cer retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

Şcoli diferite pentru copii diferiţi

În tot acest timp, la Roşia Montană era sărbătoare: la ora 20.00, pe Imnul Minerilor, cei 33 de protestatari au apărut, pe rând, la gura minei, urmându-l pe premierul Victor Ponta, echipat şi el ca oamenii cu lămpaş.

„Ne-a promis că va face o comisie parlamentară, că vor analiza proiectul şi vor veni împreună la Roşia Montană, vineri, să vadă la faţa locului ce se întâmplă”, au declarat, fără excepţie, ortacii.

Ei au spus, în ordine, că au încredere în promisiunea premierului şi că se bucură că îşi vor putea însoţi mâine copiii în prima zi de şcoală.

Ca şi când ar fi fost vorbiţi, Victor Ponta a invocat şi el începerea anului şcolar, numai că a ales o şcoală privată pentru fiul său.

Condiţii de muncă extreme

Premierul a vorbit apoi despre condiţiile grele în care lucrează minerii: „A fost destul de mult pentru mine să stau acolo, nu cred că am stat o oră şi am ieşit deja tuşind şi zgribulit”.

„Am mers şi aplecat, în pasul piticului, şi prin noroi, cu cizme”, a adăugat el, iar oamenii „nu au fost agresivi, îşi doreau doar să aibă un loc de muncă”.

„Ei au cerut un singur lucru: să vină la ei cineva de la Bucureşti, să-i bage în seamă. Nu doar că am coborât la ei, dar le-am spus că contează. Faptul că mâine începea şcoala şi ei continuau să rămână în subteran”, a spus prim-ministrul Ponta, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Comisie parlamentară la gura minei

„Le-am promis că acea comisie parlamentară se va deplasa la Roşia Montană şi că fiecare parlamentar, atunci când va vota, va şti pentru ce votează. Aveau o uriaşă frustrare că „de viaţa noastră nu se interesează nimeni, toată lumea stă cu ochii pe Piaţa Universităţii””.

Întrebat dacă intenţionează să meargă să discute sau să “creeze posibilitatea unui dialog şi cu protestatarii din Piaţa Universităţii”, Ponta a răspus uşor evaziv: “Categoric da, şi cred că asta e soluţia. Nu ştiu exact, pentru că nu s-au manifestat nişte lideri care să-i reprezinte pe cei din Piaţa Universităţii. Însă eu am vorbit de multe ori şi am participat la dezbateri legate de Roşia Montană. Da, cred că trebuie ascultaţi”.

El a adaugat însă că „locul ideal într-o democraţie nu e nici în mină închis, nici pe stradă, ci într-un for de dezbateri. Şi Parlamentul României, aşa cum îl ceartă toată lumea, e cel care reprezintă până la urmă toate opţiunile politice”, a declarat Victor Ponta.

„De mâine îi caut pe Remus Cernea şi pe Nicuşor Dan”

În acest sens, premierul a spus că „de mâine îl caut pe Remus Cernea (fostul său consilier, în prezent deputat, n.r.), pe preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, vreau să vorbesc cu ei, să discutăm despre ce altă variantă ar exista, ce facem cu oamenii de acolo (de la Roşia Montană, n.r.)”, a arătat premierul.

Ponta a spus apoi că, pe de o parte, sunt proteste în Piaţa Universităţii împotriva exploatării, iar pe de alta. „vrem investiţii”. „Întotdeauna trebuie găsită o linie raţională, adică luptăm să nu existe lacuri cu cianuri, dar nu facem nimic pentru cele actuale. (…) Vreau să spun că până în 2005 s-a exploatat acolo şi că lacurile cu cianuri există acum şi trebuie făcut ceva cu ele, nu le putem lăsa aşa. Sunt în jur de 450 de milioane de euro necesare pentru ecologizarea zonei”.

El a adăugat că, pentru a ajunge în subteran, a vizitat o parte din galeriile romane, iar „cu 100 de milioane le vom putea amenaja pentru vizitare turistică, dar trebuie să facem rost de banii aceştia”.

Decizia politică primează

Întrebat cum vede evoluţia protestelor, deoarece oamenii par să nu mai asculte şi scandează deja lozinci antiguvernamentale, Ponta a răspuns: „Există protestatari pro şi contra peste tot în lumea democratică – şi în Europa, şi în SUA. E bine să îi asculţi şi pe unii, şi pe alţii, dar până la urmă trebuie să intervină o decizie politică. Trebuie să vină de la Parlament, de la Guvern, de aceea am făcut acel proiect de lege; am negociat, am dat toate avizele (toţi miniştrii din Guvern, atât cei ai PSD, cât şi cei ai PNL, n.r.).

Ce omite cu bună ştiinţă premierul să spună este că acel proiect de lege a fost adoptat de Guvern pe furiş în 27 august, fără a fi suspus dezbaterii publice, aşa cum prevede legea.

Acum, Victor Ponta încearcă să dreagă busuiocul, dar o face tardiv. Un lucru însă i-a ieşit: a reuşit să contracareze efectul megaprotestului din Bucureşti, prin deplasarea la Roşia Montană, unde i-a convins pe ortaci să iasă din subteran. Cel puţin mediatic, gestul lui a umbrit acţiunea ecologiştilor.

Băsescu, nelipsit

Evident că din discuţie nu putea lipsi Traian Băsescu. Întrebat despre faptul că şeful statului a declarat astăzi că proiectul de lege aprobat de Guvern este neconstituţional, Ponta a dat un răspuns ce nu a fost pe placul moderatorului, care ar fi vrut să dezvolte subiectul într-o altă direcţie.

„Nu am auzit până acum că Băsescu nu ar fi de acord cu proiectul, dar dacă dintr-o dată nu este de acord… Trebuie să ieşim puţin din bătălia politică. Aici, în Roşia Montană, primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean sunt de la PDL tocmai pentru că oamenii i-au ales că susţineau proiectul. Nu poţi să fii pro sau contra fără să îl cunoşti (proiectul). Aşa am fost eu: nu eram de acord cu proiectul pentru că îl susţinea Băsescu. Îmi doresc ca alţii să fie mai deştepţi decât mine”, a spus premierul.

Huiduit la Ţebea

Traian Băsescu a încasat, duminică, după mai mult timp, primul cor de huiduieli, după ce a ţinut să fie prezent la Ţebea, la serbările naţionale dedicate memoriei lui Avram Iancu, înmormântat în cimitirul din localitate. Asta nu l-a împiedicat să mânce cârnaţi şi să bea pălincă, pe muzică patriotică şi populară. Alţi localnici au fost mai primitori şi s-au pozat cu el.

Când a dat să plece, jurnaliştii l-au întrebat ce va face în continuare, iar Traian Băsescu le-a răspuns: “Cred că ar trebui să merg la Roşia Montană”.

Odată deschis subiectul, şeful statului a avut doar de răspuns la întrebări. Astfel, am aflat că Legea privind Roşia Montană trimisă de Guvern Parlamentului va fi respinsă de Curtea Constituţională întrucât se va constata că este neconstituţională, neputând fi dată o lege care să vizeze o firmă.

“Nu este legal să stabileşti o firmă care face o exploatare prin lege. Va fi respinsă cu siguranţă de Curtea Constituţională. Este doar un joc politic”, a precizat el.

Traian Băsescu a adăugat că “marea problemă este că, după ce se va face o lungă dezbatere în Parlament, se va constata că legea este neconstituţională”.

Magda SEVERIN

Fotografie realizată de Daniel Vrăbioiu şi preluată de pe Facebook Alburnus Maior

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.