Protest RCA cu sute de mașini la Arad, Timișoara, Oradea, Baia Mare şi Satu Mare

tir-protest-rca-aglomeratieSute de autovehicule de transport marfă și persoane, dar și mașini mici se deplasează în marș lent pe șoselele de centură ale marilor municipii din vestul țării – Arad, Timișoara, Oradea, Baia Mare şi Satu Mare, având lipite pe parbriz afişe cu mesajul “Protest RCA”.

Transportatorii reclamă că tarifele RCA îi duc la faliment iar firmele mai mici au tras deja pe dreapta autovehilulele, având zilele numărate. 

Ziua Cargo a scris încă de la început, atât pe site, cât și în revistă, despre toate demersurile făcute de asociațiile de transportatori, care se confruntă de 2 ani cu scumpirea continuă a poliței RCA și cu rezistența înverșunată a ASF față de stoparea fenomenului care nu are nicio justificare pe piață. În ciuda avertizărilor sistematice ale patronatelor din transporturi, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a amăgit pe liderii asociațiilor profesionale că va interveni în criza RCA. Toată lumea constată însă că ASF – instituție creată special pentru a supraveghea piața de profil – a favorizat, de fapt, societățile de asigurare în detrimentul celor peste 5,3 milioane de conducători auto din România.

La Arad, circa 300 de TIR-uri, bascultate, microbuze dar și autoturisme protestează claxonând și circulând cu 10-20 km/oră, de la un capăt la altul al şoselei de centură. Coloana se întinde pe kilometri întregi.

Sunt membri APTE 2002 dar și ai Federației Operatorilor Rutieri de Transport (FORT) – care derulează un protest similar pe centura București, cu peste 1.000 de autovehicule. Însă în toata țara există astfel de proteste, potrivit calendarului stabilit de comun acord de toate asociațiile de transport rutier – UNTRR, COTAR, APTE 2002, ARTRI, APULUM, FORT.

Din 15 august au început astfel de forme de protest, pașnice, cu marșuri lente în fiecare luni între orele 10.00 și 12.00.

În 15 septembrie, toți operatorii vor oprei întreaga activitate, atât în transportul de marfă, cât și de persoane. Totodată, mii de camioane, autobuxe, microbuze și taxiuri vor veni în Piața Victoriei din București, la Guvern.

“Se circulă cu viteza la care se gândesc guvernanţii la noi, cu 10-20 km la oră, nu mai repede. Noi suntem în discuţii cu Guvernul de 8 luni de zile, la care Guvernul dar nu a făcut nici cea mai mică mişcare. Este un ultim avertisment înainte de data de 15 septembrie. Dacă Guvernul nu conştientizează că dărmână o activitate care face 5,5% din PIB, o să vadă peste 10 zile ce se poate întâmpla: o manifestare cum nu a mai existat în România”, a declarat Adrian Pop, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Transportatorilor Europa 2002.

Adrian Pop a avertizat că “se pot bloca şosele, se pot închide frontiere, cea mai mare manifestaţie care a existat vreodată în România o să fie pe data de 15 septembrie”.

“Depinde şi de transportatori, nu numai de organizaţii. Toată lumea plăteşte un RCA abuziv al mafiei lui Mişu Negriţoiu, această echipă de mafioţi, care nu încetează să fure banii românilor”, a acuzat el.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.