ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Proteste violente în Turcia. MAE a emis o atenţionare de călătorie

Data:

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis, sâmbătă, o atenţionare de călătorie pentru români în Turcia, unde au loc, pentru a doua zi cănsecutiv, proteste violente în Istanbul, care tind să se extindă în toată ţara. Astfel, MAE le recomandă cetăţenilor români ce călătoresc la Istanbul să evite zona centrală a oraşului – Taksim, Beyoglu, Harbiye, Besiktas -, precum şi hotelurile aflate în această zonă, unde au loc proteste, circulaţia fiind restricţionată.

Sâmbătă au avut loc noi confruntări între forţele de poliţie şi grupuri de tineri care încercau să ajungă în Piaţa Taksim. Poliţia turcă a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa, iar unii dintre manifestanţi au aruncat cu pietre în forţele de ordine.

Protestul s-a amplificat în replică la măsurile dure luate de poliţie, vineri, pentru a-i împrăştia pe protestatarii care ocupaseră un parc din centrul Istanbulului, după ce dezvoltatorii din zonă au tăiat copaci pentru construirea unui mall.

Manifestarea s-a transformat într-un protest amplu împotriva prim-ministrului Recep Tayyip Erdogan, considerat din ce în ce mai autoritar, şi s-a răspândit şi în alte oraşe din Turcia. De asemenea, mii de oameni au mărşăluit de-a lungul unui pod peste Bosfor, care leagă malul asiatic de cel european al oraşului, relatează Associated Press.

Sute de persoane au fost rănite în confruntări. Potrivit agenţiei de ştiri Dogan, 81 de demonstranţi au fost reţinuţi la Istanbul.

Premierul turc merge înainte

Premierul turc a declarat, sâmbătă, că va merge înainte cu reamenajarea Pieţei Taksim, în pofida protestelor. “Vom reconstrui cazarma militară” prevăzută în proiect, a aspus Recep Tayyip Erdogan într-un discurs ţinut la Istanbul, relatează Reuters şi AFP.

Totodată, premierul i-a somat pe manifestanţi să oprească “imediat” confruntarea cu forţele de ordine. “Le cer protestatarilor să-şi oprească imediat acţiunile (…), pentru a evita provocarea mai multor neplăceri vizitatorilor, pietonilor şi comercianţilor”, a adăugat Erdogan.

Preşedintele îl pune la punct

Până la urmă, mii de protestatari au ocupat Piaţa Taksim, iar forţele de ordine s-au retras. Potrivit surselor citate de ziarul Hurriyet, protestatarii au primit permisiunea să reintre în Parcul Taksim Gezi după ce preşedintele Abdullah Gul l-a sunat pe premierul Recep Tayyip Erdogan şi pe ministrul de Interne, Muammer Güler, pentru a le cere să ordone retragerea forţelor de ordine în scopul diminuării tensiunilor.

În acelaşi timp, preşedintele ţării a îndemnat protestatarii să dea dovadă de “bun-simţ” şi “calm”, avertizând că demonstraţiile au atins un nivel “îngrijorător”. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DroneFlight România – parteneriat cu Autel Robotics

DroneFlight România devine partener oficial și dealer autorizat Autel...

Sondaj Genesis Property: 55% dintre angajați se simt obosiți

Aproape 55% dintre angajați se simt obosiți sau suprasolicitați...

Hankook, alături de Ballon d’Or pentru a treia oară consecutiv

Producătorul de anvelope premium Hankook este pentru a treia...

Toyota lansează autobuzul cu hidrogen Sora

Sora de a doua generație se află pe platforma...

SNAP: Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează

Criminalitatea din transportul de mărfuri evoluează: grupările infracționale parcurg...

Piața muncii, la 9 luni: 160.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro

Primele 9 luni ale anului au adus 160.000 de...

Romanian Security Fair 2026 a luat startul în forță la ROMEXPO

Romanian Security Fair 2026 a început pe 14 octombrie,...

Colliers: Piața industrială și logistică încetinește cu 30%, în 2026

Piața industrială și logistică din România a încetinit, în...