Putin divorţează

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi soţia sa, Liudmila, au anunţat joi seară că vor divorţa, potrivit unui interviu acordat Televiziunii publice ruse, transmit agenţiile de ştiri. El are 61 de ani şi ea 55, fiind căsătoriţi de aproape 30 de ani.

“A fost o decizie comună, uniunea noastră s-a încheiat. Vom fi mereu foarte apropiaţi. Îi sunt recunoscătoare lui Vladimir Vladimirovici pentru că mă sprijină”, a declarat Liudmila într-un interviu acordat postului public Rossia-24, arătând că va fi “un divorţ civilizat”.

“Este o decizie comună. Căsătoria noastră s-a terminat. Practic, nu ne mai vedem. Fiecare dintre noi îşi are propria viaţă”, a confirmat Vladimir Putin.

Ei sunt căsătoriţi din anul 1983 şi au împreună două fete, Ekaterina şi Maria. Cei doi şi-au anunţat divorţul după ce au asistat împreună la un spectacol de balet. Întrebat despre zvonurile care circulă de mult timp potrivit cărora nu mai trăiesc împreună, liderul de la Kremlin a răspuns: “Este adevărat”.

Prima doamnă a Rusiei a fost văzută rareori în public în îndelungata perioada de când soţul ei conduce această ţară. “Nu-mi place publicitatea şi să zbor este dificil pentru mine”, a explicat Ludmila, care în tinereţe a fost stewardesă.

Ultima dată când au apărut împreună a fost pe data de 7 mai 2012, la inaugurarea celui de-al treilea mandat al lui Putin la Kremlin. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.