Rajoy, în vizită la Ponta. Poate i-a spus cum e să ai între 100.000 şi 1 milion de protestatari în stradă

Prim-ministrul Victor Ponta a avut joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie condusă de Preşedintele Guvernului Regatului Spaniei, Mariano Rajoy Brey, aflat la Bucureşti la Congresul PPE. Cei doi oficiali au discutat despre relaţiile economice şi politice dintre cele două ţări, iar premierul român a insistat pe importanţa colaborării româno-spaniole în această perioadă economică dificilă. Nu ştim dacă Rajoy i-a împărtăşit lui Ponta cum este să iei măsuri de austeritate şi să ai în stradă între 100.000 şi 1 milion de protestatari. Cert este că Guvernul Spaniei taie acum din salariile, sporurile şi privilegiile bugetarilor, măsuri pe care Guvernul Boc le aplica în 2010, în timp ce Ponta şi Antonescu organizau proteste şi scoteau zeci de mii de oameni în stradă. Niciodată însă numărul lor nu a depăşit 40.000, deşi mult mai mulţi au fost afectaţi de tăieri. 

Victor Ponta a salutat prezenţa investitorilor spanioli pe piaţa românească, precizând că ţara noastră “încurajează extinderea activităţii acestora în domenii de dezvoltare strategice, între care infrastructură, energie, agricultură”, arată Guvernul.

Totodată, premierul român a apreciat sprijinul spaniol pentru deblocarea situaţiei privind fondurile structurale pentru România, unele dintre acestea fiind necesare atât pentru finalizarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de transport, cât şi pentru buna funcţionare a companiilor spaniole active în acest domeniu.

Preşedintele Guvernului spaniol l-a asigurat pe Victor Ponta că România va avea susţinerea Spaniei pentru o consolidare a capacităţii de absorbţie a fondurilor europene, efecte ce vor fi benefice ambelor părţi.

În legătură cu problema liberalizării pieţei muncii din Spania, Ponta a spus că “o piaţă deschisă descurajează munca la negru, chiar şi în condiţiile în care piaţa muncii din Spania traversează o perioada dificilă”. El a primit asigurări că Guvernul spaniol va avea în vedere acest obiectiv. În prezent, aproape 1 milion de români se află în Spania, fiind o importantă resursă pe piaţa muncii.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.