Raportul lui Oprea asupra accidentului aviatic: FILMUL EVENIMENTELOR

Raportul întocmit de vicepremierul Gabriel Oprea – responsabil cu siguranţa naţională -, după ce a fost cerut, ieri, de premierul Victor Ponta, arată că ROMATSA nu a luat măsurile necesare, nu a iniţiat căutarea şi nu a cerut sprijin. Totodată, în document se precizează că medicul chirurg Radu Zamfir nu a putut furniza coordonatele geografice – de parcă ar fi fost obligat să le ştie -, dar se admite că acesta a făcut apeluri repetate la 112. 

Pe scurt, ROMATSA nu a mai putut lua legătura cu pilotul Adrian Iovan începând cu ora 15.35. În raport nu este precizată însă ora decesului pilotului. Răniţii au fost găsiţi la ora 21.13, de către un pădurar, care a apelat 112. Astfel:

În jurul orei 16.01 copilotul RĂZVAN PETRESCU l-a sunat pe tatăl lui şi i-a spus că au aterizat forţat, între Peştera Scărişoara şi localitatea Beliş, că toţi sunt în viaţă şi că el are picioarele rupte;

* 16.05: secretarul de stat dr. Raed ARAFAT l-a informat despre accident, prin SMS, pe inspectorul general al IGSU – general de brigadă Ion BURLUI, ca urmare a convorbirilor telefonice purtate între dr. Zamfir – membru în echipa de pe aeronavă -, dr. Irinel Popescu (Spitalul Fundeni) şi dr. Zota (Agenţia Naţională de Transplant).

* 16.06: dr. Radu Zamfir a fost contactat telefonic de gen. Burlui, pentru informarea preliminară privind starea victimelor şi locul accidentului. Dr. Zamfir a furnizat reperele vizualizate pe ecranul radar al aeronavei (Peştera Scărişoara, localitatea Beliş) şi a  efectuat evaluarea primară a victimelor şi acordarea primului ajutor;

* 16.07 – 16.09: Gen. Burlui dispune constituirea grupei operative şi alertarea ISU Alba şi ISU Mureş pentru declanşarea procedurii de căutare-salvare a victimelor accidentului;

* 16:26 Serviciul de Urgenţă a primit un apel, prin Centrul 112 Cluj/Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), de la numărul ***, apelant dr. Radu Zamfir, în care a fost anunţată prăbuşirea unui avion.

Apelul a fost transferat către ISU Cluj (ora 16.20), SJA Cluj (16.20), IPJ Cluj (16.20), IJJ Cluj (16.20), COAP/MApN (16.22 – 16.27), ROMATSA (între orele 16.28 şi 16.33), Salvamont Braşov (16,34), Elicopter Târgu Mureş.

ACESTA AR FI TREBUIT SĂ REPREZINTE MOMENTUL DECLANȘĂRII PROCEDURII prevăzute de Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă, aprobat prin HG nr. 741/2008. Potrivit Regulamentului (art.12), alarmarea în caz de accident aviatic se face de către ROMATSA şi/sau de către Sistemul naţional pentru apeluri de urgenţă – 112, se mai arată în raport.

Dr.  Radu Zamfir a revenit de mai multe ori cu apeluri către 112, la orele 16:22:33, 17:30:03, 19:12:39 şi 19:31:51. 

* 19.17  – dr. Radu Zamfir revine cu apel de urgenţă 112; se  încearcă din nou obţinerea de date mai exacte de localizare, apelantul comunicând că se află în pădure, în zonă de pantă; de asemenea, se simte miros puternic de benzină. Victimele au aprins un foc la aproximativ 20-30 de metri de avion şi încearcă să resusciteze celelalte persoane rănite grav. Apelantul nu poate da detalii legate de repere precise a zonei în care s-a prăbuşit avionul. Afirmă că se află la jumătatea distanţei între Poiana Horea – localitatea Dârleşti, la limita de județ.

* 20.15 – IGSU solicită reconfirmarea coordonatelor – în urma rezultatelor acţiunii de căutare, Grupa operativă a IGSU solicită Centrului Naţional de Monitorizare a Situaţiei Operative/MAI realizarea schimbului de date şi informaţii cu SRI şi STS, pentru localizarea telefoanelor mobile aparţinând victimelor pentru identificarea poziţiei aeronavei.

* 21:13 un lucrător silvic (Trif Gheorghe), membru al echipei de căutare format din personal silvic, a ajuns la locul incidentului, informaţia despre poziţia acestuia fiind comunicată la 112 şi transferată dispeceratelor de urgenţă.

* 21.15 – Efectivele participante la acţiunea de căutare au fost direcţionate spre Vf. Petreasa, unde a fost indicat locul de prăbuşire a aeronavei.

* 22.05 – începe  transportul victimelor către drumul forestier, fiind preluate apoi de ambulanţe şi alte mijloace.

* 22.25 – se constituie un punct medical avansat în comuna Horea pentru asigurarea triajului şi stabilizarea victimelor care urmau a fi coborâte de la locul prăbușirii şi se acordă asistenţă medicală de specialitate victimelor.

* 23.35 – 00.16: se efectuează manevre de resuscitare ale rezidentei Aurelia ION, în ambulanţă, ea fiind ulterior declarată decedată.

* 00.18 – Demararea operaţiunilor de înştiinţare a familiilor pentru victimele decedate. Inspectorul general al IGSU a solicitat sprijin CNMSO (Centrul Național de Monitorizare Situații Operative) pentru anunţarea rudelor persoanelor decedate în accidentul aviatic, sens în care a fost anunţat Centrul operaţional al IGPR.

Începând cu ora 01.02/21.01.2014, demarează transportul personalului rănit la UPU Cluj. Transportul se finalizează la ora 04.29.

* 01.55 – echipa de criminalişti, medici legişti şi medici de urgenţă a sosit la locul epavei.

* 03.15 s-a finalizat operaţiunea de descarcerare a pilotului avionului şi a început coborârea cadavrului pilotului – comandant Adrian IOVAN.

* 04.00 – DGPMB a comunicat că au fost anunţate rudele celor două persoane decedate, Iovan Irina, fiica lui Iovan Adrian, a dnei Grigore Valeria (fostă soţie), respectiv a dlui Ion Victor Alexandru, fratele lui Ion Aurelia. Datele de contact ale rudelor au fost transmise la IGSU.

Raportul complet asupra accidentului aviatic din 20 ianuarie, care cuprinde FILMUL EVENIMENTELOR, pe ore, poate fi vizualizat AICI.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.