Renault a lansat programul de stagii „Drive your future”, ediţia 2013

Renault România a lansat luni, 15 aprilie, programul de stagii „Drive your future”, ediţia 2013, adresat studenţilor în anii terminali şi masteranzilor care provin de la universităţi din toată ţara: Bucureşti, Piteşti, Craiova, Galaţi, Sibiu, Constanţa, Târgu Mureş, Cluj, Iaşi, Târgovişte, Bacău, dar şi din Franţa – Lyon. Timp de 3 luni, 111 studenţi şi masteranzi vor face practică în cadrul entităţilor Renault România.

În ultimii 12 ani, peste 1.000 de studenţi au făcut practică la uzinele Dacia şi la Renault România. Este unul dintre cele mai mari programe oferite de către un angajator în ţara noastră. Prin aceste stagii, Renault România sprijină inserţia tinerilor pe piaţa muncii, oferindu-le ocazia unui prim contact cu industria auto, cu exigențele, dar și cu oportunitățile oferite de un constructor recunoscut pe plan mondial.

„Prin organizarea anuală a Drive Your Future, Renault România vine în întâmpinarea studenţilor care vor să facă primul pas în carieră. Tinerii au nevoie de orientare. Dacă mă întorc în timp şi iau exemplul meu, pot spune că stagiul mi-a schimbat viaţa. Eram foarte departe de casă, fără experienţă, şi m-am trezit dintr-odată cu responsabilităţi multiple. Am avut parte de provocări la tot pasul. Cele câteva luni petrecute la prefectura din Seine-et-Marne (Franţa), în calitate de stagiar al Ecole Nationale d’Administration, au contribuit esenţial la viitorul carierei mele”, mărturiseşte Radu Mavrodin, director resurse umane pentru România şi regiunea Euromed Africa.

„Imi doresc ca in perioada stagiului sa pot acumula macar o fracţiune din cunoştinţele colegilor din departamentul în care îmi desfăşor stagiul şi să am oportunitatea de a vedea şi experimenta partea aplicativă a ceea ce, pe parcursul studiilor, am numit teorie. Deja am înţeles că Renault este mai mult decât o companie, este o familie”, a declarat Alexandru Chivu, stagiar in cadrul Direcţiei Cost de Vânzare, student la UPB.

pricopie

La lansare au fost prezenţi Remus Pricopie, ministrul Educaţiei Naţionale, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, şi George Darie, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti.

Ateliere de inserţie profesională

Timp de 3 luni (aprilie – iunie) stagiarii vor face cunoştinţă cu meseriile şi specialiştii Renault România. Compania oferă studenţilor şi masteranzilor posibilitatea de a se antrena alături de specialişti în resurse umane în vederea accesului lor pe piaţa muncii. Ei vor participa la ateliere de orientare profesională în cadrul cărora vor învăţa cum să redacteze un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie, dar şi cum să susţină un interviu.

Înscrierile la sesiunea de internship pentru anul 2013 au fost lansate în luna octombrie a anului trecut.

Temele de stagiu au fost comunicate universităţilor partenere, iar înscrierile s-au făcut online, pe site-urile companiei. Studenţii au fost selectaţi pe baza unei serii de interviuri cu responsabilii de resurse umane ai Renault România şi specialişti din zona temelor propuse.

Renault România

Renault România are în prezent aproximativ 18.000 de angajaţi. Principalele entităţi ale sale sunt  Uzinele Dacia de la Mioveni (Uzina Vehicule, Uzina Mecanica şi Şasiuri, Direcţia Logistică, inclusiv centrul ILN), Matriţe Dacia (Piteşti), centrul de design Renault Design Central Europe, Renault Technologie Roumanie (care include Centrul Tehnic Titu) şi direcţia comercială Renault Commercial Roumanie (inclusiv Centrul de Piese de Schimb Oarja). (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.