Reparaţii reluate la Podul de la Giurgiu, pe DN5 km 65

CNADNR a reluat de astăzi lucrările de reabilitare a Podului de la Giurgiu, pe DN5 la km 64+884, inclusiv drumul de acces de la ieşirea din vamă până la intrarea pe pod.

„Precizăm că în cazul în care derularea lucrărilor va impune instituirea unor restricţii de circulaţie, acestea vor fi aduse la cunoştinţă utilizatorilor, în timp util”, informează CNADNR.

Totuşi, pentru evitarea unor blocaje în trafic, reprezentanţii Companiei de Drumuri recomandă folosirea pentru trecerea în Bulgaria şi a punctelor alternative de trecere a frontierei:

– Calafat;      

– Bechet (trecere cu bacul);

– Zimnicea (trecere cu bacul);

– Călăraşi (trecere cu bacul);

– Negru Vodă;           

– Vama Veche.      

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, tel. 021/264.33.33; 021/9360 sau pe www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Nationale. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.