Rezultatul investigatiei pe piata carburantilor, saptamana viitoare

 

Consiliul Concurentei va prezenta saptamana viitoare rezultatul investigatiei de pe piata carburantilor, raportul final recomandand sanctiuni care nu ajung la amenda maxima, de 10% din cifra de afaceri, a anuntat, joi, presedintele autoritatii de reglementare, Bogdan Chiritoiu.

Autoritatea a anchetat cele mai mari sase companii petroliere din Romania – OMV, Petrom, Rompetrol, MOL, Agip si Lukoil -, avand suspiciuni ca acestea s-au inteles in 2008 sa retraga de pe piata cel mai ieftin sortiment de benzina.

Cea mai mare sanctiune pe care Consiliul Concurentei o poate aplica unei companii este amendarea cu echivalentul a 10% din cifra de afaceri. “Raportul nu recomanda aplicarea amenzii maxime pentru vreo companie implicata, plenul insa poate decide acest lucru. Practica arata, insa, ca decizia plenului nu poate fi foarte diferita de ceea ce scrie in raport”, a adaugat Chiritoiu. El a mentionat ca pana in prezent decizia nu a fost transmisa companiilor investigate.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.