România, locul 3 în UE la scumpiri în producţia industrială

Preţurile producţiei industriale au crescut cu 2,7% în Zona Euro şi cu 2,6% în Uniunea Europeană, în septembrie 2012 comparativ cu perioada similară din 2011, România înregistrând o creştere mai mult decât dublă faţă de media din UE, arată datele publicate, marţi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Cele mai mari creşteri de preţuri au fost înregistrate în Bulgaria (6,6%), Cipru (6,3%) şi România (6%) iar cele mai reduse creşteri s-au înregistrat în Suedia (0,5%), Malta, Austria şi Slovenia (toate cu 0,9%).

Comparativ cu luna august, în septembrie a.c. preţurile producţiei industriale au crescut cu 0,9% în Zona Euro şi cu 1% în Uniunea Europeană.

De data aceasta, România se situează sub media din UE, cu o creştere a preţurilor producţiei industriale de 0,5%, fiind devansată doar de Danemarca (1,1%), Olanda Britanie (0,9%) şi Portugalia (0,6%).

Scăderi au fost înregistrate în Grecia (minus 0,6%), Spania şi Italia (ambele cu minus 0,1%). (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.