Românii au vrut 300 de parlamentari şi vor avea 520

Înainte de Ziua Constituţiei (sâmbătă), preşedintele Traian Băsescu a ţinut să amintească, vineri seara, că românii vor constata după alegerile de duminică că nu mai au 471 de parlamentari, ci şi mai mulţi: 520. Iar aceasta în ciuda faptului că ei au votat la referendumul din 2009 ca Parlamentul să fie unicameral, cu maxim 300 de membri. Şeful statului a repetat, totodată, apelul către Guvern, să publice cifra oficială a electorilor, pentru că de aceasta va depinde rezultatul alegerilor. Amintim că Biroul Electoral Central a publicat, joi, cifra totală a alegătorilor – puţin peste 18,2 milioane. Guvernul s-a fofilat însă când a trebuit să îşi asume responsabilitatea pe această cifră.

„Mâine este Ziua Constituţiei. Constituţia a fost adoptată în 1991, a fost revizuită în 2003 şi trebuia revizuită din nou, în urma referendumului din 2009, prin care românii, cei care mâine sunt chemaţi să voteze un nou Parlament, au cerut să avem Parlament unicameral şi doar 300 de parlamentari. Din păcate, românii vor constata după alegeri că toţi cei care au venit să le ceară votul sunt parte a unei înşelătorii. Şi, în mod deosebit, cei care astăzi se află la putere, pentru că ei s-au opus revizuirii Constituţiei, neputându-se realiza acele două-treimi în Parlament. Vor constata românii că, de unde au votat pentru 300 de parlamentari, în urma acestui scrutin numărul de parlamentari va creşte de la 470 la circa 520 de parlamentari”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele a precizat că „sunt foarte mulţi dintre parlamentarii care cer voturile acum sub sigla USL, deşi au votat măsurile de austeritate”.

„Erau atunci în alianţă cu actuala opoziţie. Nu ştiu până unde poate să meargă lipsa de cinste în politică, dar pare că merge. Vom vedea duminică seara”, a arătat şeful statului.

Într-o altă declaraţie făcută acum câteva zile, Traian Băsescu îi ruga pe români să nu-i voteze pe candidaţii despre care ştiu că au dosare penale, indiferent de partidul din care fac parte.

„În ceea ce priveşte campania electorală, fac un ultim apel la Guvern, la primul-ministru şi la ministrul de Interne să publice cifra oficială a electorilor români. Aceasta trebuie să includă toţi cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul pe teritoriul României şi toţi cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul în străinătate. Aceasta este cifra electorală pentru aceste alegeri”, a adăugat preşedintele.

Guvernul să îşi asume ”cifra electorală corectă”

El a explicat de ce este atât de importantă „cifra electorală corectă”: „pentru a se stabili procentul de participare la vot”.

„Dar vor veni alegeri prezidenţiale, în care cifra electorală corectă este esenţială pentru alegerea preşedintelui României, datorită prevederii constituţionale, că atunci când un candidat cumulează jumătate plus unu din numărul de electori este ales din primul tur. De aceea, insist şi atrag atenţia Guvernului cu privire la responsabilitatea publicării unei cifre electorale corecte, asumată de Guvern. Nu pun la îndoială corectitudinea cifrei electorale transmisă de Biroul Electoral Central, ca urmare a acumulării listelor din toate judeţele şi din toate colegiile electorale. Dar legal, Guvernul, prin structurile sale specializate din Ministerul Administraţiei şi Internelor, este acela care trebuie să comunice cifra electorală a României în vederea alegerilor”, a insistat şeful statului.

Campanie „deşănţată” împotriva preşedintelui

Traian Băsescu a etichetat campania electorală într-un singur fel: „nerelevantă faţă de realităţile României”, deoarece partidele nu au reuşit să o pornească „de la premisele reale”, rezumate de el la 3 trei elemente: „România într-o Europă fragilă economic, ca urmare a fragilităţii zonei euro; România însăşi fragilă; România cu probleme de credibilitate din punct de vedere al statului de drept”.

„Erau lucruri care trebuiau discutate în această campanie. În schimb, s-a făcut o campanie deşănţată împotriva preşedintelui României. (…) Regret că actuala coaliţie de guvernământ a dat prioritate minciunii, campaniei murdare, nu numai la adresa mea, în loc să meargă pe explicarea a ceea ce românii au de făcut. Practic, li s-a inoculat românilor ideea că este o campanie împotriva preşedintelui României, ceea ce este o minciună. Campania aceasta trebuia să fie despre Parlament. Ei au făcut-o despre preşedintele României şi, sigur, atacând unele personalităţi ale opoziţiei în mod gratuit. Chiar sunt extrem de curios să-mi dau seama dacă, şi acest lucru îl vom vedea luni, marţi, odată cu prefigurarea rezultatelor finale, dacă au câştigat cei care au minţit făcând campanie murdară sau vor câştiga cei care au făcut o campanie pozitivă, pentru că au fost şi candidaţi care în mod onest s-au dus în faţa electoratului, au spus ce au făcut şi ce vor să facă. La aceste campanii s-a răspuns cu mizerie”, a acuzat preşedintele.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.