Rompetrol înfloreşte de când cu Memorandumul lui Ponta: exportă cu 120% mai mult carburant

Rompetrol o duce din ce în ce mai bine de când Guvernul Ponta a aprobat Memorandumul cu reprezentanţii KazMunaiGaz – care au cumpărat cu 1,2 miliarde de dolari compania de la Patriciu dar nu au achitat datoriile către statul român. Astfel, în T1 2014, Rompetrol şi-a mărit cu 120% vânzările de carburanţi pe piaţa externă şi cu 42% pe cea internă; cu 81% în total, adică 892.000 tone faţă de 492.000 tone în T1 2013. Ca valoare, compania a exportat în T1 2014 produse petroliere de peste 600 milioane de dolari. OMV Petrom nu s-a putut bucura de acelaşi noroc, vânzările sale diminuându-se cu 9% în T1 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe fondul creşterii vânzărilor, cifra de afaceri brută cu care a încheiat primul trimestru Rompetrol Rafinare a ajuns la 1,3 miliarde dolari, în urcare cu 48%, de la 884,3 mil dolari din perioada similară de anul trecut, se arată într-un comunicat al companiei.

Rompetrol Rafinare a înregistrat din activitatea de distribuţie a carburanţilor o cifră de afaceri brută de 645,8 milioane de dolari, în urcare cu 28% de la 503,2 milioane de dolari în primele trei luni din 2013.

Segmentul de distribuţie a generat un profit net de 1,5 milioane de dolari, de la pierderi de 1 milion de dolari în T1 2013.

Rompetrol Rafinare operează la nivel naţional peste 750 de puncte de distribuţie a carburanţilor, în staţii proprii, partener, unităţi mobile şi baze mobile.

Cea mai mare cantitate de ţiţei prelucrată de la înfiinţarea rafinăriei în 1979

Rafinăria Petromidia a prelucrat în T1 cantitatea de 13.000 tone de ţiţei/zi, cea mai mare cantitate de la înfiinţarea rafinăriei, în 1979, se precizează în comunicat.

Petromidia acoperă 43% din capacitatea de rafinare a României şi poate prelucra anual 5 milioane tone de ţiţei. Investiţiile totale realizate de KMG International şi KazMunayGas la Petromidia se ridică la peste 1,3 miliarde de dolari.

Pierderile raportate sunt în urcare cu 6,7% faţă de rezultatul negativ de 25,1 milioane de dolari înregistrat în primele 3 luni ale anului trecut.

Rezultatele financiare consolidate ale Rompetrol Rafinare includ datele companiilor Rompetrol Rafinare, Rompetrol Petrochemicals, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Quality Control, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas.

Rezultatele sunt neauditate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

“Rezultatele financiare consolidate ale companiei au fost influenţate pozitiv de creşterea cantităţilor produse si vândute faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi negativ de evoluţia cotaţiilor internaţionale la ţiţei şi produsele petroliere”, potrivit comunicatului companiei.

Pe partea de rafinare, compania a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri brută de 1,21 miliarde dolari, mai mare cu 56% faţă de nivelul de 778,8 milioane dolari din aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind influenţată de vânzarea unor cantităţi mai mari de produse petroliere.

Pierderile aferente activităţii de rafinare a ţiţeiului au crescut cu 20,3%, de la 25,1 mil dolari la 30,2 mil dolari, se mai arată în comunicat.

Pentru acest an, investiţiile programate de Rompetrol Rafinare sunt estimate la peste 35 mil dolari. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.