S.O.S. Oțelu Roșu!

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, un deputat din Oţelu Roşu lansează un apel disperat către şeful Guvernului să îşi îndrepte atenţia spre drama pe care o trăiesc cei aproape 500 de disponibilizaţi de la Ductil Steel Oţelu Roşu şi familiile lor rămase fără surse de trai. Până acum, interpelările făcute în Parlament miniştrilor şi premierului au rămas fără răspuns.

În scrisoarea deschisă îi sunt trimise premierului Victor Ponta câteva propuneri pentru a veni în ajutorul muncitorilor de la Ductil Steel Oțelu Roşu, a căror situaţie este din ce în mai gravă.

În Planul de reorganizare depus în procedura de insolvență a Ductil Steel se are în vedere scoaterea din funcțiune și, ulterior, casarea unor clădiri și echipamente ale punctului de lucru din Oțelu Roșu și, mai mult, vânzarea întregului combinat.

Redăm integral documentul remis redacţiei:

Scrisoare deschisă adresată Primului-Ministru al României, domnul Victor Ponta

Stimate domnule Prim-Ministru,

Vă scriu pentru a vă atrage atenția, și pe această cale, asupra situației grave a muncitorilor de la Oțelu Roșu, din județul Caraș-Severin. Așa cum sunt convinsă că știți, activitatea combinatului Ductil Steel Oţelu Roşu a încetat în noiembrie 2012, iar salariaţii au fost disponibilizaţi în perioada mai – iunie 2013.

De atunci a început drama a aproximativ 500 de familii din Caraș -Severin, care s-au văzut private nu doar de un loc de muncă, ci și de posibilitatea să le ofere copiilor lor un viitor. Iar peste drama lor s-a adăugat și sentimentul că sunt abandonați de conducătorii țării lor, tocmai când ar avea nevoie mai mare de ajutorul celor care țin strâns frâiele României.

Oțelu Roșu a fost mereu o zonă monoindustrială și, de când își pot aduce aminte, oamenii au lucrat în combinatul siderurgic. Pe măsură ce timpul a trecut, ei s-au văzut victimele mai multor guverne, care tot ofereau combinatul spre privatizare și se gândeau tot mai puțin la soarta muncitorilor. Lucrurile s-au agravat pentru că dumneavoastră, cei care ocupați birouri în Palatul Victoria, nu v-ați mai gândit deloc la oamenii din Oțelu.

Oțelu Roșu este un punct de lucru al Ductil Steel Buzău, care a făcut parte din grupul Mechel, ceea ce însă nu-i face pe oamenii de aici nici muncitori de mâna a doua, nici cetățeni de mâna a doua, chiar dacă așa ar părea analizând inacțiunea Guvernului dumneavoastră.

Când, în anul 2012, Mechel România a început să tragă frâna de mână, a început cu întreprinderile din Câmpia Turzii și Târgoviște. Acești peste 1.000 de oameni au fost norocoși că au beneficiat de atenția și de sprijinul dumneavoastră, căci Cabinetul pe care îl conduceți a cerut, la finalul lunii decembrie 2012, un ajutor de la Comisia Europeană în valoare de 3,571 milioane de euro din Fondul European pentru Ajustare la Globalizare, bani care au ajuns, într-un târziu, în anul 2014, la muncitorii care au fost disponibilizați de Mechel în Câmpia Turzii și în Târgoviște.

În răstimpul în care solicitarea dumneavoatră de ajutor pentru oamenii din Câmpia Turzii și Târgoviște era analizată de instituțiile europene, nenorocirea a lovit Oțelu Roșu: mai bine de 470 de muncitori au fost concediați. Combinatul a intrat în conservare, oamenii în șomaj și în depresie.

Deși ne așteptam să tratați cu aceeași măsură muncitorii din aceeași companie, pentru cei din Oțelu Roșu nu s-au depus aceleași eforturi ca pentru cei din Câmpia Turzii sau Târgoviște. Nu este de înțeles de ce, pentru că ambii primari aparțineau defunctului USL. Nu mă pot gândi decât că ați vrut să penalizați, poate, un județ care tradițional nu vota cu PSD. Pentru că niciun alt motiv logic nu-mi poate veni în minte.

Deși siderurgiștii din Oțelu Roșu au fost ignorați de către Guvernul pe care îl conduceți, am căutat să văd dacă pot beneficia și ei de sumele de bani care vor veni în ajutorul colegilor lor mai norocoși. Împreună cu colegul meu Marian – Jean Marinescu am solicitat Comisiei Europene să ne comunice, în mod oficial, dacă fondurile obţinute de către Guvernul României, cele 3,5 milioane de euro, fonduri europene de ajustare la globalizare pentru reconversia profesională a muncitorilor disponibilizaţi din cadrul Ductil Steel, vizează sau nu şi muncitorii de la Oţelu Roşu.

Vestea a fost cum nu se poate mai proastă pentru cărășeni. În răspunsul Comisiei Europene se arată că numai lucrătorii identificaţi în cererea depusă de Guvern pot beneficia de măsurile de cofinanţare prin fondurile europene. Ca atare, până și speranța aceasta a fost distrusă.

Între timp, în calitate de parlamentar din Caraș-Severin am adresat mai multe întrebări și interpelări dumneavoastră și miniștrilor Cabinetului pe care îl conduceți. Miniștrii mi-au răspuns, deși unele răspunsuri erau atât de generale încât nu le făceau cinste pregătirii, iar altele mă îndemnau să mă îndrept tocmai spre Fondul European de Ajustrare la Globalizare, despre care eu tocmai întrebam, iar dumneavoatră, domnule Prim-Ministru, încă nu ați răspuns demersurilor mele parlamentare.

Fapt pentru care mă văd nevoită să vă solicit și pe această cale, public, să întreprindeți toate măsurile necesare pentru ca şi muncitorii de la Oţelu Roşu să poată beneficia de astfel de resurse din Fondul European de Ajustare la Globalizare. Am văzut că pentru alții se poate, deci trebuie să puteți să le oferiți ajutor și cărășenilor.

De asemenea, vă cer să întreprindeți toate demersurile legale și să identificați toate soluțiile juridice prin care, în cadrul procedurii de insolvenţă a Ductil Steel, în contul creanțelor statului român asupra debitoarei, s-ar putea redobândi dreptul de proprietate asupra unei părți din activele acesteia, respectiv clădiri și terenuri amplasate pe raza orașului Oțelu Roșu.

Fac această solicitare plecând de la mențiunile cuprinse în Planul de reorganizare depus de debitoare în procedura de insolvență, prin care aceasta are în vedere scoaterea din funcțiune și, ulterior, casarea unor clădiri și echipamente ale punctului de lucru din Oțelu Roșu și, mai mult, vânzarea întregului combinat.

Consider că o atare soluție se impune în contextul în care administrația locală susține, justificat, faptul că nu deține niciun fel de terenuri ce ar putea fi concesionate, închiriate sau vândute potențialilor investitori care ar putea remedia situația economică dramatică de pe Valea Bistrei.

Domnule Prim-ministru, Oțelu Roșu are nevoie de locuri de muncă, iar oțelarii au nevoie de viitor. Stă în puterea dumneavoastră să luați măsuri pentru a asigura și cetățenilor din județul Caraș-Severin dreptul la o viață decentă.

Cu încredere că veți rezolva repede toate aceste probleme,

Valeria Schelean

Deputat PNL de Oțelu Roșu

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.