ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Schimburile comerciale Germania-România ating un nou record

Data:

Volumul schimburilor comerciale cu bunuri între Germania și România au însumat anul trecut 42,6 miliarde de euro, în creștere cu 5,7% față de 2024, conform datelor Destatis – Biroul Federal de Statistică al Germaniei.

Sebastian Metz

Țara noastră se menține pe locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei, se arată într-un comunicat transmis de AHK România. Importurile din România s-au ridicat la 19,8 miliarde de euro (+9,2%), iar exporturile Germaniei către România au atins 22,8 miliarde de euro (+2,8).

În ceea ce privește comerțul cu servicii dintre cele două țări, acesta însumează 6,8 miliarde de euro. Veniturile Germaniei rezultate în urma exportului de servicii se ridică la 2,7 miliarde de euro (+10%, comparativ cu 2024). Cheltuielile pentru achiziția serviciilor (importul de servicii) au fost de 4,1 miliarde de euro (-1,9%, comparativ cu 2024).

„Evoluția pozitivă a relațiilor economice germano-române demonstrează încă o dată că ambele țări întrețin relații economice strânse și bazate pe parteneriat. Iar acest lucru trebuie văzut în contextul provocărilor globale actuale. Pe fondul turbulențelor de pe piețele de export tradițional puternice pentru companiile germane, precum SUA, lanțurile de aprovizionare reziliente și locațiile de producție din Europa câștigă în importanță”, se aratăîn comunicat.

„Principiul Local-for-Local devine tot mai important pentru companiile germane, întrucât acestea se concentrează tot mai mult pe piețele și partenerii regionali pentru a-și consolida securitatea aprovizionării și a reduce riscurile. În acest context, România devine frecvent o locație investițională de interes”, a declarat Sebastian Metz, director general și membru al Consiliului Director al AHK România.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

RENAULT TRUCKS E-TECH T 585 ȘI RENAULT TRUCKS E-TECH T 780

La sfârșitul anului trecut, Renault Trucks a dezvăluit, în...

TARIFE DE TRANSPORT. Creștere, la contracte

Indicele european al tarifelor pentru transport rutier, realizat de...

Paletul EUR devine din ce în ce mai popular, în România

MAV-REC Palet este responsabilă încă din anul 2009 de...

Striker – numele noului crossover Dacia

Numele noului crossover Dacia este Striker, un nume puternic,...

Cererea de competențe AI a crescut cu 1.587% (studiu)

Cererea de competențe AI a crescut cu 1.587%, relevă...

Sondaj PwC: Optimismul executivilor scade, dar companiile se extind

Optimismul directorilor generali din România este la cel mai...

Oresa Industra închiriază 2.500 mp către Kalenda, în Industra Park Iași

Kalenda, retailer românesc de mobilier și decorațiuni pentru casă,...