Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a fost schimbat din funcţie

Comisarul-şef Lucian Diniţă a fost schimbat din funcţie, astăzi, de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, în urma scandalului Căpâlnaş. Diniţă a fost retrogradat adjunct la Brigada Rutieră Bucureşti, chiar cu o zi înaintea minivacanţei de 1 Mai, când efective importante de poliţişti rutieri sunt mobilizate pe drumurile naţionale. Atribuţiile lui Diniţă au fost preluate temporar de adjuncţii săi Costin Tătuc şi Cristian Crai.

Poliţistul Augustin Căpâlnaş, responsabil cu educaţia rutieră, a fost depistat, la începutul lunii aprilie, că a condus maşina de serviciu timp de 6 ani fără a deţine permis auto.

Concret, ofiţerul era angajat în cadrul Departamentului Educație Rutieră Alba şi a fost descoperit în urma formalităţilor de transfer la Serviciul Însoţiri. El fusese înainte arhidiacon, apoi şofer de arhiepiscop, iar ulterior a devenit poliţist şi purtător de cuvânt la Şcoala de Poliţie din Cluj-Napoca şi IPJ Alba. În tot acest timp, Căpâlnaş nu a avut permis auto.

Câteva zile mai târziu după descoperire, şeful Poliţiei Române a dispus cercetarea prealabilă a lui Diniţă şi a subalternilor săi de la conducerea Direcţiei Rutiere a Poliţiei Române – adjunctul acestuia, Costin Tătuc, şeful Poliţiei Autostrăzi, Carol Vârnă, şi Paul Toma -, deşi chiar ei depistaseră ilegalitatea lui Căpâlnaş.

Pe de altă parte, şeful Poliţiei Române sesizat şi Parchetul, la finalizarea tuturor verificărilor referitoare la Căpîlnaş efectuate de Direcţia Control Intern din IGPR, întrucât „au fost identificate indicii cu privire la fapte de natură penală privind încadrarea şi promovarea acestuia în structurile Poliţiei Române”.

”Prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române, cu data de 30 aprilie a.c., comisar-șef de poliție Diniță Lucian a fost eliberat din funcția de director al Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Cu aceeași dată, comisarul-șef de poliție va îndeplini atribuțiile funcției de adjunct al șefului Brigăzii Rutiere din cadrul DGPMB”, se precizează, sec, în comunicatul remis de IGPR.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.