Setra, tanara si la 60 de ani

Setra a sarbatorit la inceputul lunii mai, la Ulm, 60 de ani de existenta, in cadrul unui eveniment care a adus in prim plan o trecere in revista a istoriei sale, urmata de plimbari cu oldtimer-ele de legenda.

Orasul aflat in sarbatoare a gazduit reprezentanti ai presei de specialitate din Europa dar si clienti importanti, veniti sa celebreze cele 6 decenii ale partenerului de drum.

Trendsetter

Vehiculele produse in sudul Germaniei s-au dovedit inca din primii ani de productie adevarate izvoare de inovatie. De la inceput, Setra a produs o revolutie in ceea ce priveste sasiul, cu auto sustinere si cu o greutate redusa, care putea fi ridicat de catre numai 6 persoane. La doar 4 ani de la inceperea productiei de serie, in 1955, a fost prezentata prima suspensie independenta montata pe un autocar. La 9 ani distanta, in 1964, un alt „element-surpriza“ isi face aparitia pe acest segment de vehicule, retarderul, iar in 1981 o alta borna este atinsa prin introducerea sistemului ABS. Dupa trei ani de lucru, in 1991, este lansata seria 300 a autocarelor Setra, care aduce o mare inovatie: asa numitele oglinzi „urechi de iepure“. Desi initial au fost subiect de chicoteli in randul tuturor, vizibilitatea pe care o ofereau a fost apreciata la adevarata valoare, conceptul fiind preluat incet, incet de catre toti producatorii importanti de autocare. Cel mai recent element inovativ introdus de Setra a fost Front Collision Guard (FCG), un sistem de siguranta ce absoarbe foarte bine socurile si sporeste nivelul de siguranta. Acesta a aparut in 2009 o data cu lansarea unui face-lift pentru seria 400.

Plimbare prin istorie

Cea mai gustata parte a evenimentului de aniversare a reprezentat-o, fara indoiala, plimbarea (pentru ca test-drive, in situatia de fata, suna a limbaj de lemn) cu autocarele care au pus bazele a ceea ce inseamna Setra in zilele noastre. Primul model cu care am plecat pe soselele Germaniei a fost un Setra S9, o masina din 1959 cu un motor Henschel de 125 CP si o cutie de viteze ZF in 5 trepte. Desi complet functionala, cutia de viteze isi arata varsta, treptele fiind destul de greu de gasit. Traseul pregatit de catre or ganizatori avea cam 12-15 km, distanta in care puteai observa toate caracteristicile masinii. Un alt model istoric disponibil pentru plimbare a fost Setra S8. Desi cu o varsta la fel de venerabila ca si prima masina testata, ba chiar cu cinci ani mai veche, fiind productie 1954, acest model a reusit sa impresioneze. Motorul produs de Henschel, ce dezvolta 100 CP, ne-a aratat ca inca este vivace, reusind sa atinga viteza maxima constructiva de 85 km/h. Nu am fi indraznit sa fortam masina la limite din proprie initiativa, dar oficialul Setra care ne-a insotit ne-a asigurat ca poate face fata cu brio unui astfel de regim de mers. Nu numai motorul a fost cel care a surprins placut, ci si cutia de viteze. La acest model, desi mai vechi decat primul testat, cu tia de viteze s-a dovedit mult mai prietenoasa, dar asta, bineinteles, dupa ce luai la cunostinta configuratia treptelor – acestea fiind amplasate un pic „pe stil vechi“, cu marsarierul sub treapta 1. Si cum timpul a trecut peste modele le Setra, asa am ajuns si noi in anii ’80, mai exact in 1988, cu un model Setra 210 HD. O masina de colectie, cu doar 52.000 km rulati si care se afla intr-o stare perfecta de functionare. La acest model, am putut remarca elemente ce se regasesc si pe autocarele din zilele noastre, precum retarderul sau bancheta pe rotund din spatele autocarului, amplasata in jurul unei mese. Dupa aceasta incursiune in timp, printre motoare cu puteri ce se invarteau in jurul a 100 CP si cutii de viteze manuale, am ajuns in zilele noastre, scotand la aer un Setra 416 HDH editie aniversara, o adevarata bijuterie, elementele distinctive fiind culoarea, capacele rotilor, insertiile de lemn din plansa de bord si volan, dar si configuratia scaunelor. Mai exact scaunul dinspre culoar era cu 5 cm amplasat mai in fata in comparatie cu cel de la fereastra, pentru ca pasagerul de la culoar sa poata avea o priveliste completa fara a-i mai fi incomodata vizibilitatea. Evenimentul organizat de Setra a fost unul apreciat, si asta nu numai de catre noi, ci si de oamenii de pe strada, care intorceau privirea admirativ cand de la semafor demara un autocar care a scris istorie. Si inca scrie…

Centrul de design

Foarte interesanta a fost vizita la centrul de design Setra, unde am putut admira o multitudine de materiale utilizate la interiorul autocarului, pornind de la tipul de mocheta, continuand cu materialul folosit pe peretii laterali, perdelele si ajungand pana la scaune, care pot, de asemenea, combina cateva tipuri diferite de materiale. Dupa ce am rasfoit mostrele de materiale, textile dar si piele, fiecare si-a putut configura propriul autocar cu ajutorul unui simulator 3D, extrem de precis. Practic, toata masina putea fi modificata in functie de gustul fiecaruia. La partea de exterior, putea fi aleasa culoarea de baza, culoarea capacelor de la roti dar si cea a oglinzilor, precum si prezenta anumitor logo-uri pe caroserie. La interior, configuratorul permitea o interventie si mai mare, mai ales in ceea ce priveste scaunele, un element extrem de important in acest domeniu. Acestea puteau fi realizate din material textil sau piele, cu diferite buzunare, accesorii sau logo-uri. Vizitarea centrului de design a fost extrem de apreciata in randul celor prezenti, care, pe langa faptul ca au putut vedea cum se poate cosmetiza un autocar, au avut parte si de distractie.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

Ulm, Germania

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.