SIMPA TRANS Un transportator pur-sange

Cu o experienta de 16 ani in domeniu, Simpa Trans este o companie care a stiut sa puna in mod corect fiecare pas… privind cu atentie piata si valorificand fiecare oportunitate.

Daca in 1999 Simpa Trans detinea un singur microbuz, care realiza curse pe rutele Mangalia – Olimp, Mangalia – Constanta, astazi flota companiei include 45 de autovehicule, dintre care 12 autocare. Punctul de cotitura in activitatea firmei l-a constituit castigarea mai multor trasee, care a coincis cu investitia in masini. Constanta era, la un moment dat, singurul judet mai dezvoltat din punctul de vedere al transportului de persoane. Noi am fost unii dintre pionierii din domeniu”, ne-a explicat Marian Guta, director general Simpa Trans, mentionand ca foarte importante in dezvoltarea activitatii firmei au fost exemplele pe care le-au luat urmarind activitatea companiilor mari, dar si a celor turcesti, care faceau ruta Istanbul-Constanta. „Trecerea la o capacitate mai mare de transport a fost ca un joc. Primele doua autocare le-am cumparat in 2007. Voiam sa le folosim pentru a face activitati turistice. La 1 ianuarie 2007, intram in UE si se puteau face achizitii intracomunitare de bunuri fara TVA, iar Turcia si Romania aveau o conventie potrivit careia nu se platea TVA in vama pentru bunurile achizitionate din Turcia. Acordul a fost valabil de la 1 ianuarie pana la 15 aprilie. Astfel, nu am platit TVA in vama pentru doua autocare Mercedes-Benz achizitionate din Turcia. Imediat le-am pus pe trasee si atunci cand calatorii au observat ca pe cursa existau autocare, ne-au preferat. Apoi au inceput si ceilalti sa achizitioneze astfel de autovehicule.” Tot in 2007, in parcul Simpa Trans au mai intrat un Tourismo si un Travego achizitionate in leasing, toate autocarele fiind alocate cursei Bucuresti-Constanta. In 2008, au urmat alte patru masini, de 55 si de 60 locuri, pentru ca in 2009 sa fie preluat un Travego de la un partener din Mangalia. In prezent, compania detine 12 autocare intre 48 si 60 locuri, 30 de microbuze Sprinter, un Tourino de 33 locuri si doua Cibro. „Pentru a fi competitivi, am decis sa inlocuim toate masinile vechi”, a precizat directorul general Simpa Trans.

Cheltuieli reduse, venituri optimizate

Marian Guta isi aminteste ca au existat momente dificile in perioada 2009-2010, cand valoarea euro a crescut foarte mult si o data cu ea si ratele de leasing, in conditiile majorarii pretului motorinei si a unor venituri care ramasesera constante. „Am fost nevoiti sa reducem in acel moment cheltuielile la maximum. In plus, pentru securizarea veniturilor, am introdus case de marcat si am pus la dispozitia clientilor mai multe tipuri de abonamente. Pot sa dau ca exemplu calatoria dus-intors, care se achizitioneaza prin dispecerat. In paralel, am plecat cu vanzarea din vehicul catre dispecerat si agentii. Iar efectele pozitive au fost vizibile. Clientii au inteles ca este mai bine sa isi ia bilet inainte sa ajunga la autocar si s-au bucurat de tarife mai mici. De exemplu, pentru un bilet dus-intors achita mai putin decat pentru doua curse platite separat. In plus, luand biletul de la noi, trebuiau sa se intoarca tot cu noi, nu cu alta companie.” Soferul este oglinda masinii lui si masina oglindeste stradania soferului, este de parere Marian Guta, in conditiile in care din cei 100 de angajati ai Simpa Trans peste 60 sunt soferi. Iar pentru a forma acea conduita a conducatorului auto care sa se potriveasca firmei a fost creat, intr-o prima etapa, un nucleu al soferilor buni. „Toata lumea vorbeste cu soferii in firma, inclusiv eu. Chiar daca nu sunt tot timpul toti soferii disponibili, convocam intalniri partiale. Le-am explicat de la inceput ca trebuie sa emita bon fiscal, sa respecte fisa postului, precum si anumite reguli de conduita – nu se fumeaza, nu se consuma alimente in masina, trebuie sa poarte camasa, cravata, ecuson… Odata creat un nucleu al soferilor, orice nou angajat preia conduita potrivita, alaturandu-se acestuia”, a mai aratat directorul general Simpa Trans. El a explicat ca soferii nu sunt platiti procentual, ci cu un salariu fix, pe care il pot majora realizand activitati suplimentare. „Toti conducatorii auto sunt din Mangalia, unii dintre ei angajati de cand am inceput activitatea. Nu am dat soferi afara, iar cei care nu au vrut sa lucreze cu case de marcat, au plecat singuri. Au fost, de asemenea, soferi nemultumiti ca am montat camere. Si aceia au plecat”. Marian Guta a mentionat ca prin intermediul camerelor poate fi stabilit numarul clientilor din vehicul pe timpul cursei. Concret, imaginile furnizate de camerele care sunt montate pe tot parcul, excluzand autocarele, se stocheaza pe un server pentru 30 de zile, dar se pot viziona si in timp real. Pe de alta parte, Simpa Trans nu a mers pe varianta adoptarii unor masini de control in trafic, dar exista pe toate cursele dispeceri in capetele de linie, care raporteaza la dispecerat prin SMS ca masina a plecat cu un anumit numar de pasageri. De asemenea, la jumatatea traseului Bucuresti – Constanta, masinile fac un popas de 15 minute la o benzinarie cu care Simpa Trans a incheiat un acord, angajatii statiei avand obligatia sa numere calatorii. In fiecare seara, managementul companiei primeste un raport privind numarul de calatori, iar daca soferii mai iau calatori pe parcurs, trebuie sa anunte si sa emita bon fiscal.

Clientul, in centrul atentiei

„Pentru soferi este foarte important faptul ca beneficiaza de un loc de munca sigur, precum si faptul ca lucreaza pe o masina buna. Uneori, concureaza intre ei privind curatenia in masina. Ii verificam periodic iar pe cei pe care ii gasim in regula de doua-trei ori chiar ii dam exemplu celorlalti. Toata lumea trebuie sa mentina curatenia. Este un lucru foarte important”, a subliniat directorul general Simpa Trans. In plus, soferii trebuie sa fie disciplinati, sa conduca intr-o maniera sigura si sa aiba o conduita corecta in relatie cu pasagerii. „Fiecare conducator auto are responsabilitatea a 20 pana la 60 calatori, iar raportul dintre el si calator este cel mai important lucru. Conteaza foarte mult cand un sofer deschide usa calatorului si-l ajuta cu bagajele, in comparatie cu cel care nici macar nu se da jos de la volan.” Si pentru ca siguranta in trafic reprezinta un element foarte important, permanent au loc sedinte pe aceasta tema. In plus, toate reclamatiile sunt verificate de la A la Z. „Avem un sistem de plata a biletelor online, dezvoltat impreuna cu Bileteria, si toti cei care cumpara bilete in acest sistem au si posibilitatea de a scrie un mesaj de multumire sau de reclamatie. Foarte multe sunt de multumire pentru faptul ca au calatorit corect, civilizat, in siguranta. Dar mai sunt si nemultumiri. Iar pentru noi clientul este extrem de important. De aceea incercam sa stam de vorba cu orice beneficiar care este nemultumit si sa rezolvam situatia in cel mai bun mod. In ceea ce priveste sistemul de vanzare, in afara variantei online, mai sunt si 30 de agentii de turism din Constanta, care vand bilete pentru noi”, a mai explicat Marian Guta. Transportul turistic reprezinta in prezent 30% din volumul total de activitate al Simpa Trans. Iar perspectivele arata bine. „Cu acest tip de curse am plecat de la zero in 2007, cand am cumparat cele doua autocare, in conditiile in care pentru noi cursele in strainatate constituiau un teritoriu necunoscut. Poate ca la inceput am si pierdut bani, dar am reusit sa dezvoltam un segment care ne ofera perspective foarte interesante in viitor”. In opinia directorului general Simpa Trans, evolutia in timp a companiei este strans legata de situatia financiara din Romania. Dar pentru un transportator pur-sange intr-o continua cautare de noi oportunitati, viitorul nu poate sa arate decat bine.

Marian Guta, director general Simpa Trans:

„Pentru intretinere si reparatii, Simpa Trans foloseste ateliere proprii. La service autorizat apelam numai pentru revizii in garantie.”

„Am fost prima companie din Romania care a adoptat sistemul Wi-Fi in autocare. Iar aceasta facilitate nu este importanta numai pentru calatorii in serviciu regulat, ci si pentru inchirierea catre firme sau excursii. Astazi, una dintre primele intrebari care ni se adreseaza este daca avem internet pe masina.”

„La ora actuala, cel mai important concurent este trenul, care este subventionat.”

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.