Sisteme inteligente de transport (ITS) pe autostrăzi

autostrada-bucuresti-ploiesti-macaraSistemele inteligente de transport (ITS) au fost puse în funcțiune pe mai multe tronsoane de autostradă: A1 București – Pitești (sistem pilot), A2 București – Cernavodă, A2, Cernavodă – Constanța, Nădlac – Arad loturile 1 și 2, Orăștie – Sibiu lotul 4 și Centura Arad.

Sistemul ITS asigură participanțiilor la trafic o informare în timp real asupra condițiilor meteorologice (prin senzorii montați în asfalt) și a condițiilor de trafic (punctele în care traficul este aglomerat) și furnizează informații către administratorul drumului, în urma cărora se pot lua decizii asupra sectorului de drum afectat, dar și asupra îmbunătățirii fluidizării traficului și a circulației pe un sector de drum. Toate acestea țin de siguranța circulației, furnizând și informații autoritățiilor privind accidentele petrecute.

Sistemele inteligente de transport oferă și servicii suplimentare de informare în timp real a utilizatorului, constituind și baza viitoarelor aplicații de comunicare inteligentă între vehicul, drum și autoritățiile competente.

De asemenea, sistemul ITS monitorizează elementele de infrastructură și detectează eventualele acte de vandalism, de deteriorare de bunuri sau de furturi de elemente componente ale rețelei.

Tot prin acest sistem, poate fi cântărit dinamic un vehicul și poate fi alertată poliția în cazurile de depășire ale gabaritului, informează CNAIR (CNADNR).

În vederea dezvoltării sistemelor inteligente de transport, CNAIR SA are în prezent în derulare Strategia de Dezvoltare a Sistemelor de Transport Inteligente și Planul de Acțiune ITS (cu finanțare de la Comisia Europeană în cadrul POIM) pentru rețeaua de drumuri naționale din România, pentru perioada 2014 – 2020.

În viitorul apropiat se vor implementa următoarele proiecte:

  • Sistem monitorizare și informare asupra traficului și a condițiilor de circulație pentru Autostrada A1, București – Pitești (upgrade de sistem), Autostrada A2, București – Cernavodă, Autostrada A3, București – Ploiești și DN 1, București – Ploiești;
  • Sistem punct de acces național.

Pe termen mediu, compania va dezvolta și proiectul Centrul Național de Monitorizare și Management al Traficului, unde vor fi interconectate toate centrele regionale de monitorizare a traficului.

Referitor la sistemul de comunicații pentru loturile 1 și 2 ale Autostrăzii Orăștie – Sibiu, precizăm că acesta este finalizat, dar în prezent nu este operațional întrucât sistemul de comunicații aferent lotului 3 este în lucru și astfel nu poate fi încă realizată conexiunea la Centrul de Monitorizare Săliște.

CNADNR estimează că Sistemul ITS va fi integral funcțional în anul 2017 pe Autostrada Sibiu – Orăștie loturile 1 – 4. Lucrările aferente sistemului de comunicații ITS pentru lotul 3 se vor achiziționa în perioada următoare, deoarece contractul încheiat în anul 2011 a fost reziliat la începutul anului 2016.

“Precizăm că implementarea acestui sistem este de natură să îmbunătățească siguranța circulației, dar lipsa temporară a acestuia nu este un element care să o pună în pericol. De asemenea, menționăm că și în cazul nefuncționării sistemului, respectarea regulilor de circulație este obligatorie, ca în toate cazurile”, se arată în comunicatul CNADNR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.