UPDATE! Soţul Laviniei Şandru, ministrul Bugetului

Darius Vâlcov a devenit astăzi, după 12 ani în PD şi PDL şi 2 ani în PSD, ministrul delegat pentru Buget în locul lui Liviu Voinea, care a demisionat pentru a ajunge viceguvernator al BNR. Preşedintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul, acceptând propunerea premierului Victor Ponta, după ce refuzase numirea în această funcţie a protejatului Olguţei Vasilescu, anonimul Claudiu Manda. Ales deputat de Dolj, Manda condusese anterior Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova şi obţinuse înalta calitate de fin al lui Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

„Domnul Manda nu e potrivit pentru această funcţie. Încerc să îmi imaginez discuţia cu FMI, UE şi Banca Mondială cu cei doi miniştri unul lângă altul: doamna Petrescu încercând să acopere golul de la CAS şi să rezolve problema MTO cu sufletul şi domnul Manda, cu experienţa de la Casa de Cultură a Studenţilor”, argumentase Traian Băsescu refuzul.

A doua propunere, cea privindu-l pe Darius Vâlcov, nu mai putea fi respinsă, potrivit legii. Dar am putea spune că personajul este „omul lui Băsescu”, după ce a făcut parte din lotul de tineri politicieni din PD susţinuţi puternic de acesta pe vremea când era liderul partidului.

Darius Vâlcov este din 2005 soţul Laviniei Şandru, care are acum propria emisiune la televiziunea naşului ei Cozmin Guşă, după ce a cochetat cu politica dar a eşuat (mai întâi părăsind Alianţa D.A., motiv pentru Traian Băsescu să o admonesteze public cu faimoasa remarcă „în politică se ajunge foarte uşor pe centură”, apoi înainte de alegerile parlamentare din 2012, când Victor Ponta a plasat-o pe un loc neeligibil şi nu a intrat în Legislativ).

Fost primar al municipiului Slatina între 2004-2012, Darius Vâlcov este senator PSD din decembrie 2012 şi preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului din Senatul României.

El se numără printre cei care „au întors armele” în primăvara lui 2012 pentru a cădea Guvernul Ungureanu şi a se instala USL la putere.

Absolvent al ASE în 1999, Darius Vâlcov a studiat apoi Dreptul, la Universitatea “Spiru Haret”, între anii 2001 – 2004. În acest timp, el a ocupat funcția de director general al Băncii Populare Române pentru Dezvoltare Slatina.

Ca primar, a intrat în conflict cu clanul lui Bercea Mondial, care i-a ameninţat cu moartea familia, Vâlcov depunând plângere la Poliţie şi solicitând protecţie.

Darius Vâlcov va depune jurământul la Cotroceni în cursul acestei seri.

UPDATE ora 20.00: Ceremonia de depunere a jurământului de către Darius Vâlcov a fost amânată pentru mâine la ora 11.00, deoarece  Victor Ponta a anunţat cu 10 minute înainte de eveniment că nu mai poate ajunge. preşedintele Traian Băsescu a precizat că ţine să fie prezent şi prim-ministrul deoarece Vâlcov este o persoană controversată iar Ponta ştie că „există o serie de fapte petrecute în timpul mandatului de primar care au fost sesizate de diverse organe ale statului către parchete şi nu se ştie când începe sau dacă începe”.

Magda SEVERIN

Sursă foto: www.concretinolt.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.