ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

System Alliance Europe creşte volumul expediţiilor

Data:

Reţeaua europeană de cooperare pentru transport îşi propusese ca obiectiv transportul a cel puţin 3,9 milioane de expediţii în 2015. Acest obiectiv a fost îndeplinit – în total, 3.913.110 de expediţii au fost transportate anul trecut, reprezentând o creştere de aproximativ cinci la sută faţă de anul anterior. Tonajul a fost de 1,628 milioane de tone. 

„În fiecare an depunem eforturi pentru a atinge volume mai mari – este nemaipomenit că obiectivul nostru pe 2015 a fost îndeplinit. De asemenea, în 2016, urmărim să creştem şi mai mult numărul de expediţii. Conform documentului de strategie, 4,1 milioane de expediţii vor fi transportate anul acesta. Suntem siguri că vom atinge acest obiectiv, de vreme ce cota de colaborare între parteneri creşte organic”, declară Uwe Meyer, director executiv al System Alliance Europe.

Începând cu luna ianuarie 2016, FREJA este partener oficial al reţelei de transport mărfuri, cu cele trei subsidiare din Danemarca, Norvegia şi Suedia. Compania scandinavă întăreşte reţeaua cu 10 filiale în total. Astfel, în luna ianuarie reţeaua atinge în total 1.803 linii regulate de transport. Începând cu luna ianuarie 2016, Sifte Berti nu mai este partener al System Alliance Europe.

În prezent, reţeaua de cooperare este alcătuită din 61 de parteneri cu 201 de filiale în 32 de ţări europene. 

System Alliance Europe îmbină competenţele companiilor de logistică performante de mărime mijlocie. Oferim clienţilor, direct prin transportatorul lor regional, o platformă europeană de transport de mărfuri în regim de grupaj. Reglementările privind organizarea şi suportul informatizat garantează standarde ridicate de calitate, transparenţa proceselor şi servicii fiabile de transport. În România, Gebrüder Weiss este partenerul oficial al System Alliance Europe. 

Mai multe informații, la www.systemallianceeurope.net.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Comerțul dintre România și Germania s-a revigorat, în S1

Relațiile comerciale dintre România și Germania au înregistrat o...

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...