Tăriceanu, tamponat la Buzău

Maşina lui Călin Popescu Tăriceanu a fost tamponată, marţi dimineaţă, în municipiul Buzău, de un şofer care venea din spate, iar cum senatorul PNL nu s-a înţeles pe cale amiabilă cu acesta s-au dus la Poliţie, unde conducătorul auto vinovat, în vârstă de 50 de ani, a primit avertisment şi 3 puncte penalizare. Evenimentul a avut loc exact în ziua în care liderul PNL Crin Antonescu va fi reconfirmat în funcţie, la solicitarea sa, după ce aseară Sorin Ilieşiu i-a cerut “să facă un pas înapoi” şi să-l lase pe Tăriceanu să conducă partidul.

Tăriceanu se afla la volanul unui autoturism Ford, care a fost avariat.

Documentele de constatare a contravenţiei şi de soluţionare a evenimentului rutier au fost întocmite la sediul Politiei municipiul Buzău, au declarat reprezentanţii IPJ Buzău.

Ambii şoferi au fost testaţi de poliţişti cu aparatul Drager, stabilindu-se că nu consumaseră alcool.

Tăriceanu a mai fost implicat într-un accident de circulaţie în urmă cu 3 ani, dar atunci a fost el vinovat iar instanţa i-a respins contestaţia în aprilie 2012 şi acesta a rămas 2 luni pieton.

Zi decisivă în PNL

Întrunirea liderilor PNL va avea loc la ora 17.00, când vor trebui decise şi persoanele care să asigure interimatul la ministerele Finanţelor, Sănătăţii şi Energiei, după ce preşedintele Traian Băsescu a anunţat, ieri, că “Guvernul funcţionează cu măsuri care deja încalcă Constituţia” şi că se gândeşte să depună plângere penală împotriva premierului.

Victor Ponta a replicat că “preşedintele vorbeşte tâmpenii”, argumentând că nu poate renunţa la miniştrii care şi-au depus demisiile pentru simplul motiv că are nevoie de “titulari cu drept de semnătură”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.