TAXA DE AUTOSTRADĂ în Germania, inevitabilă

Introducerea unei taxe de autostradă în Germania pentru şoferii străini este inevitabilă: conservatorii cancelarului german Angela Merkel şi social-democraţii au convenit deja acest lucru, după mai multe săptămâni de negocieri. Urmează preluarea efectivă a guvernării de către noua coaliţie, care va avea loc după ce membrii Partidului Social-Democrat (SPD) vor vota acordul pe 12 decembrie, relatează Bloomberg. Taxa va fi parte a acestui acord de formare a coaliţiei de guvernare, dar alte detalii nu se cunosc încă. Sigur este doar faptul că taxa nu va genera costuri suplimentare pentru germani. Autorităţile germane sunt de neînduplecat, chiar şi sub avertismentul acţionării lor în judecată la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE).

“Dorim să o facem pentru că avem nevoie de fonduri pentru infrastructură. Este important ca niciun german să nu fie împovărat cu noi costuri”, a afirmat Merkel într-un interviu acordat postului ZDF la sfârşitul lunii noiembrie. Purtătorul ei de cuvânt, Steffen Seibert, a declarat vineri că poziţia cancelarului nu s-a modificat în această problemă.

“Şoferii germani plătesc aproape peste tot în Europa, aşa că este corect ca şi străinii să plătească o taxă de drum în Germania. Avem nevoie de noi surse de finanţare pentru întreţinerea şi îmbunătăţirea infrastructurii rutiere”, a declarat şi Juergen Fischer, purtător de cuvânt al Uniunii Creştin-Sociale, aliat al conservatorilor din CDU.

Venituri de 260 mil euro

Însă planul a fost primit cu nemulţumire de şoferii din ţările vecine, care spun că Germania subminează libera circulaţie. Chiar şi germanii pun sub semnul întrebării această taxă care ar aduce venituri de circa 260 de milioane de euro, potrivit unei estimări a clubului auto german ADAC, sumă insuficientă pentru acoperirea costurilor de îmbunătăţire a infrastructurii.

“Am transformat Europa într-un loc în care traficul se desfăşoară liber, iar acum îl punem în pericol. Dacă Germania introduce o astfel de taxă, alte ţări i-ar putea urma exemplul, creând diviziuni şi o posibilă erodare a spiritului european”, a declarat Mike Pinckaers, purtător de cuvânt al asociaţiei şoferilor olandezi, ANWB.

autostrada-1-Valentin DESPA

Şoferii germani ar putea primi o vignetă în cadrul taxei anuale de drum, în timp ce străinii ar trebui să o cumpere separat. Taxa ar afecta în special străinii care locuiesc în apropierea graniţelor statelor lor cu Germania şi care se deplasează frecvent în această ţară.

Discriminare

“Ar fi incorect ca taxa să fie aplicată doar străinilor. O mulţime de oameni ar fi afectaţi, iar traficul ar fi deviat pe şosele care traversează multe sate mici”, a declarat Elisabeth Jaeger, din Dornbirn, Austria, localitate situată la 20 de kilometri de graniţa cu Germania, unde călătoreşte cam o dată pe lună, ca mulţi alţii.

Ministrul Transporturilor din Austria, Doris Bures, a avertizat că va da în judecată Germania la Curtea Europeană de Justiţie, dacă şoferii străini vor fi discriminaţi, a relatat publicaţia Kronen Zeitung la sfârşitul lunii noiembrie.

State europene ca Italia şi Franţa impun plata de taxe la puncte de încasare de pe autostrăzi, în timp ce în Elveţia şi Austria se plăteşte o taxă anuală pentru acestea.

Germania încearcă să încaseze bani de la cetăţeni străini, în timp ce statele europene îndatorate aplică măsuri de austeritate. Taxa riscă să irite state vecine precum Franţa, care are probleme bugetare.

autostrada-Valentin DESPA

Germania a fost pionier al transporturilor, atunci când a inaugurat prima autostradă din Europa destinată automobilelor, în 1921. Autobahn, care deseori nu are limitări de viteză, a creat o cultură a automobilismului, ajutând BMW, divizia Mercedes-Benz a grupului Daimler şi brandurile Audi şi Porsche ale Volkswagen să domine piaţa maşinilor de lux.

Tradiţia vitezei nelimitate este pusă în pericol din cauza stagnării, în termeni reali, a sumelor alocate drumurilor, podurilor, căilor ferate şi transporturilor publice, în timp ce traficul de pasageri a crescut cu 27%, iar cel de mărfuri cu 75%, potrivit datelor Ministerului Mediului şi instututului german de cercetări DIW.

Însă pentru ca economia să se dezvolte în continuare, Germania are nevoie de investiţii suplimentare de cel puţin 6,5 miliarde de euro pe an pentru întreţinerea reţelei de transport, inclusiv a celor 13.000 de kilometri de autostrăzi, potrivit unui studiu realizat de institutul DIW din Berlin.

Doar o treime din taxele impuse maşinilor merge la infrastructură

Cele 43 de milioane de autovehicule care rulează pe drumurile din Germania provoacă uzura infrastructurii. Potrivit unui raport destinat Parlamentului, 14% din cele 39.000 de poduri rutiere importante pot afecta siguranţa traficului.

Pe de altă parte, problemele sunt în mare parte autoprovocate. Astfel, şoferii germani plătesc deja circa 53 de miliarde de euro pe an, sub formă de taxe şi comisioane legate de maşini, dar numai 19 miliarde de euro sunt investite în infrastructură, potrivit ADAC. Asociaţia anticipează că planul noii coaliţii va eşua, astfel că fie germanii vor fi nevoiţi să suporte o taxă suplimentară, fie taxa va fi anulată cu totul.

În plus, potrivit autoclubului german, şoferii străini reprezintă doar 5% din traficul rutier din Germania, iar aceştia contribuie deja la susţinerea infrastructurii de transport din această ţară prin taxele incluse în preţul carburanţilor.

Mai multe ţări europene, printre care Austria, Ungaria, Cehia, România şi Slovacia, impun şoferilor să cumpere vignete pentru perioada utilizării drumurilor naţionale.

Magda SEVERIN

Imagine: Valentin DESPA

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.