UPDATE! Tehnologica Radion a cerut insolvenţa

Compania Tehnologica Radion, unul dintre cei mai importanţi constructori locali, a cerut intrarea în insolvenţă. Demersul survine după ce procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au pus sechestru asigurător asupra tuturor conturilor și bunurilor deținute de companie și de proprietarul ei, Theodor Berna, arestat în 19 august pentru spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 100 milioane de euro.

UPDATE 16 septembrie: Tribunalul Bucureşti a admis cererea de intrare în insolvenţă. Deschiderea procedurii insolvenţei poate fi solicitată, potrivit legii, în cazul în care o firmă are datorii mai mari de 30.000 de lei.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înregistrată săptămâna trecută, la Tribunalul Bucureşti, iar termenul de judecată a fost stabilit de instanţă pentru 15 septembrie.

În 21 august 2012, în timpul ministrului Ovidiu Silaghi, Tehnologica Radion a semnat cu CNADNR contractul pentru proiectarea şi execuţia modernizării tronsonului II al Centurii rutiere a Bucureştilor, situat între A1 – DN 7 şi DN 2 – A2, în lungime de circa 11 km”.

“Investiția, în valoare de 188.988.087,32 lei, fără TVA, va fi asigurată din bugetul de stat”, preciza CNADNR la acea dată.

De atunci nu s-a mai auzit nimic despre această investiţie.

În vizorul Consiliului Concurenţei

Contractul a fost semnat după ce Consiliul Concurenţei începuse în aprilie 3 investigaţii asupra companiilor aflate în proprietatea “regilor asfaltului”, Tehnologica Radion figurând printre companiile unde s-au făcut inspecţii inopinate.

În februarie 2012, Consiliul Concurenţei a anunţat că investighează o posibilă înţelegere între 11 companii, printre care şi Tehnologica Radion, pentru participarea cu oferte trucate la 6 licitaţii organizate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Străzilor, pentru atribuirea unor contracte-cadru de asfaltare şi plombare a gropilor şi bordurilor din Bucureşti. Rezultatele anchetelor nu au fost încă prezentate.

Datorii peste cifra de afaceri

Tehnologica Radion a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 356,8 milioane lei (80,7 milioane euro) şi un profit net de 3,8 milioane lei (876.000 euro).

Datoriile companiei se cifrau la 383 milioane lei (86,6 milioane euro) la finele lui 2013, iar creanţele erau de 253,6 milioane lei (57,3 milioane euro).

Tehnologica Radion avea la sfârşitul anului trecut aproximativ 2.000 de angajaţi.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.