Thermo King premiază excelența în domeniul distribuției pe anul 2014

Thermo King, un producător de soluții de control al temperaturii de transport pentru diverse aplicații mobile și marcă a Ingersoll Rand, a premiat dealerii de top în cadrul conferinţei sale anuale pentru dealeri organizate în Muscat, Oman. Compania a oferit distincţii dealerilor săi de top din regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA) pentru rezultatele remarcabile realizate de aceştia în anul 2014.

Cea mai mare distincţie, Dealerul anului 2014, a fost acordată societăţii Frigicoll din Spania. Frigicoll continuă să furnizeze clienţilor săi servicii premium şi complete după mai mult de 50 de ani de activitate.

„Frigicoll a înregistrat o creştere excelentă în toate liniile de producţie în 2014 şi a confirmat abordarea sa concentrată asupra clienţilor şi serviciilor,” a afirmat Dwight Gibson, vicepreşedintele şi directorul general al Thermo King, Truck and Trailer în EMEA.

„Aceştia creează constant produse inovatoare şi servicii care să dezvolte piaţa, cultivând în acelaşi timp relaţii de afaceri extrem de puternice cu clienţii”, a adăugat el.

Aceasta este al doilea titlu de Dealerul anului pentru Frigicoll, primul fiind dobândit în 2011. Frigicoll a fost de asemenea nominalizată la şase categorii de premii diferite.

Printre alți premiaţi se numără:

– Dealerul anului 2014 la categoria remorci:  Paris Froid Services, Franţa

– Dealerul anului 2014 pentru soluţii cu autoalimentare pentru camioane: Thermo King Transportkoeling, Olanda

– Dealerul anului 2014 pentru soluţii cu alimentare de la vehicul pentru camioane: Marshall Thermo King, Regatul Unit

– Dealerul anului 2014 pentru produse aftermarket/service: Ballinlough Refrigeration, Irlanda

– Premiul pentru satisfacţia clientului 2014: Termoport, România

– Dealerul anului 2014 la categoria vânzări de autobuze: Liberatus, Ungaria

thermo king premii

De la stânga la dreapta:  Xavier Coll, Frigicoll; Karin De Bondt, Thermo King; Juan Rigol Coll, Frigicoll; Dwight Gibson, Thermo King; Eduardo Gozalbo, Frigicoll

Toţi dealerii premiaţi pentru anul 2014 au fost selectaţi deoarece au demonstrat excelenţă şi performanţe de top, oferind în acelaşi timp clienților o experienţă superioară. Aceasta include programe de instruire pentru clienţi, înţelegerea nevoilor clienţilor şi furnizarea soluţiilor potrivite.

Având peste 500 de locaţii de service în 75 de ţări din regiunea EMEA, Thermo King oferă siguranţă transportatorilor de produse sensibile la temperatură prin intermediul unei reţele în creştere de dealeri certificaţi.

Pentru lista completă a reprezentanţelor şi punctelor de service Thermo King, utilizaţi aplicaţia online Thermo King Dealer Locator.

Ingersoll Rand (NYSE:IR) promovează calitatea vieții prin crearea unor medii confortabile, sustenabile și eficiente. Angajaţii noştri, alături de gama noastră de mărci, care include Club Car®, Ingersoll Rand® (www.ingersollrand.com), Thermo King® (www.thermoking.com) şi Trane®, ajută la creşterea calităţii aerului şi a confortului climatic în locuințe și clădiri; la transportul şi protejarea alimentelor şi a produselor perisabile; la creşterea productivităţii şi eficienţei industriale.

Thermo King Corp. a luat ființă în 1938 și produce sisteme de control al temperaturii de transport pentru o varietate de aplicații mobile, inclusiv remorci, camioane, autobuze, containere transportate la bordul navelor și vagoane de cale ferată. Suntem o afacere globală de 13 miliarde USD care se angajează să obţină un progres sustenabil şi rezultate durabile la nivel mondial. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.