Topul firmelor din București

Cu o tradiție de peste 150 de ani, Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București a acordat premiile anuale pentru companiile bucureștene ce au avut performanțe economice în anul 2018.

Ajuns la ediția cu numărul XXVI, Topul a fost acompaniat de o ceremonie la care au participat oameni de afaceri de succes, personalități de prim-plan din spațiul economic, academic și diplomatic din România, membri ai Guvernului, reprezentanți ai administrației locale și organizațiilor neguvernamentale – asociații profesionale, camere de comerț și organizații patronale.

Modus operandi

Cei ce s-au aflat printre laureații acestei ediții au fost stabiliți conform unei metodologii severe și complexe, aprobată și aplicată unitar, la nivelul întregului sistem cameral. În stabilirea clasamentelor finale, au fost luați în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficiența utilizării resurselor umane și eficiența utilizării capitalului angajat, calculați în baza a 16 elemente extrase din situațiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanțelor Publice și la Oficiul Național al Registrului Comerțului.

Potrivit metodologiei de top, dintre cele 131.412 de firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanțul aferent anului 2018, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 49.433 de firme, adică 37,6%. Dintre acestea, Camera bucureșteană premiază 7.134 de firme, adică 14,4% din totalul firmelor considerate eligibile și care reprezintă 5,4% din totalul firmelor care au depus bilanțul aferent anului trecut.

În ceea ce privește structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de Camera bucureșteană activează în domeniul serviciilor (2.472 de firme, 34,7% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerțului (1.992 de companii, 27,9% din total) și de cele cu profil industrial (1.457 de firme, 20,4% din total). În clasamentul întocmit de Camera bucureșteană, o pondere de 6% revine sectorului construcțiilor (427 de companii laureate), 5,7% revine domeniului cercetare, dezvoltare și high-tech (respectiv 404 entități premiate), turismului, 3,4% (241 de firme laureate), iar agriculturii, silviculturii și pescuitului, 2% (141 de companii).

În vederea realizării unui clasament cât mai obiectiv, în cadrul fiecărei grupe sunt premiate companiile pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici si microîntreprinderi.

Cele 7.134 de companii aflate în Top au realizat o cifră de afaceri de aproape 78,3 miliarde de euro, în creștere cu 15% față de anul trecut, un profit din exploatare de peste 7,3 miliarde de euro (+19,4% fata de ediția precedentă). În cadrul acestor companii lucrează 541.197 de salariați, în scădere cu 6,3% comparativ cu ediția 2018 a Topului.

Transportatorii din Top

Bineînțeles că aici regăsim și companii ce efectuează servicii de transport sau activități adiacente transporturilor. Asemenea ediției de anul trecut, la domeniul Servicii, categoria Alte transporturi terestre de călători n.c.a., clasa Întreprinderi mari, se află transportatorii de persoane Madcom DLS și CDI Transport Intern și Internațional.

Printre alte nume cunoscute regăsite în Top mai amintim compania Dream Cargo Services (Servicii / Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre / Întreprinderi mici) sau Holleman Special Transport & Project Cargo, la categoria Transporturi rutiere de mărfuri, clasa Întreprinderi mijlocii.

Întreprinderi foarte mari

Locul 1: CFR – Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre, Transelectrica – Transportul energiei electrice, Romatsa – Activități de servicii anexe transporturilor aeriene

Întreprinderi mari

Locul 1: Madcom DLS – Alte transporturi terestre de călători n.c.a. și DB Cargo – Transporturi de marfă pe calea ferată 

Locul 2: CDI Transport – Alte transporturi terestre de călători n.c.a. 

Întreprinderi mijlocii

Locul 1: Microfruits SRL – Transporturi rutiere de mărfuri 

Locul 2: Royal Trans – Transporturi rutiere de mărfuri 

Locul 3: Holleman – Transporturi rutiere de mărfuri

Întreprinderi mici

Locul 1: Rom Rail Transport – Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre

Locul 2: Vesa Dan Impex – Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre

Locul 3: Dream Cargo Services – Activități de servicii anexe pentru transporturi terestre.

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.