Transportatorii cer ASF respectarea protocolului din 15 septembrie; în caz contrar vor relua protestele

1

protest-tirPatronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM – solicită Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) să respecte protocolul semnat cu transportatorii rutieri în data de 15 septembrie 2016 și să nu încarce prețul RCA cu cheltuieli administrative de 40% în condițiile în care cadrul legislativ european este mult mai restrictiv cu aceste costuri.

Totodată, transportatorii îi cer premierului Dacian Cioloș să nu aprobe Hotărârea de Guvern dacă ASF va stabili alte prețuri maximale decât cele convenite cu ei.

Iată precizările din comunicatul transmis redacției:

“Din informațiile ultimelor luni, cheltuielile administrative în cazul firmelor de asigurare care vând RCA în ROMÂNIA se situează începând de la 17% până la maxim 40%, valoarea înregistrată de un asigurător care plătește chirie de 500.000 de euro pe lună unei firme din același grup. Astfel, acest cost se reflectă direct în prețul asigurărilor RCA plătit atât de transportatorii rutieri, cât și de orice asigurat RCA, persoana fizică.

Reamintim că în 15.09.2016, ca urmare a discuțiilor avute cu conducerea ASF, s-au stabilit elementele care vor fi luate în considerare la calculul tarifelor de referință pentru polițele RCA, iar conform OUG 54/2016 sunt următoarele:

  • frecvența și dauna medie pe categorii de vehicule, pe perioada anterioară conform datelor statistice publicate la nivel de piață (raportul Milliman), actualizate la 30 iunie 2016;
  • daunele întâmplate și neavizate precum și trendul acestora;
    încărcarea pentru cheltuieli administrative, achiziție, taxe etc., de maxim 25%;
  • încărcarea pentru aplicarea sistemului bonus/malus;
    profit societate de asigurări;

Astfel, tariful maxim a fost estimat la aproximativ 7.500 lei/an pentru autoutilitare de peste 16 tone cu o marjă suficient de mare astfel încât acest tarif să asigure chiar profit pentru asiguratori, urmând ca pentru transparența și corectitudinea calculelor, în grupurile de lucru să fie cooptați și reprezentanți ai patronatelor din transporturi.

Patronatele din transporturile rutiere – UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM – consideră că, fără asigurarea informării privind datele statistice actualizate și transparentei obligatorii în această situație critică de către ASF, vor exista suspiciuni majore privitoare la corectitudinea calculului și stabilirii tarifelor maximale.

Întrucât ASF nu a respectat condițiile minime obligatorii de transparență și corectitudine, nu a cooptat în grupul de lucru reprezentanții transportatorilor pentru calculul tarifelor maximale ce vor fi aplicate pe perioada de plafonare și nici nu a publicat valorile și datele care vor fi luate în calculul tarifelor RCA, solicităm Guvernului României să nu adopte Hotărârea de Guvern privind valorile la care vor fi plafonate tarifele de primă maxime RCA până când ASF nu va asigura aceste condiții.

Dacă ASF nu înțelege să asigure condițiile minime obligatorii de informare, transparență și corectitudine în calculul tarifelor RCA maximale, aplicate pe perioada de plafonare conform OUG 54/2016 atât pentru autovehiculele din transportul comercial cât și pentru autovehiculele persoanelor fizice, patronatele din transporturile rutiere avertizează că vor relua în cel mai scurt timp protestele la nivel național.

1 COMENTARIU

  1. Sistemul trebuie gandit altfel. RCA ar trebui sa fie ieftin pentru un conducator auto fara riscuri si incidente. RCA-ul trebuie diferentiat si in functie de categoria de folosire a autovehiculului. Ex polita RCA pentru un tractor care are aproape 0 sanse sa provoace un incident ar trebui sa fie substantial mai mica fata de un microbuz care e in trafic 12/24.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.