Transportatorii cer demiterea conducerii ASF și protestează la nivel național în 18 aprilie

Patronatele din industria transporturilor rutiere –  COTAR, UNTRR, FORT, ARTRI, APTE, APULUM – au avut ieri, 17 martie 2016, prima întâlnire comună pentru organizarea unui amplu protest național în data de 18 aprilie 2016, după ce Guvernul, Parlamentul și Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu au venit cu nicio soluție pentru rezolvarea crizei pe segmentul RCA.

ASF susține că nu au existat majorări ale tarifelor RCA în 2015, contrar dovezilor transmise de către asociațiile patronale.

Consiliul Concurenței confirmă poziția transportatorilor rutieri prin rezultatele anchetei realizate, constatând creșteri de 183% la transportul de marfă și de 226% la transportul de persoane, chiar dacă există situații frecvente cu depășiri de peste 300%.

Patronatele din industria transporturilor rutiere solicită Parlamentului demiterea conducerii ASF și numirea de urgență a altei conduceri care să vină cu soluții concrete pentru diminuarea tarifelor RCA la niveluri suportabile, atât pentru transportatori, cât și pentru persoanele fizice, până la data protestului din 18 aprilie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.