UPDATE 4! Transportatorii, la masa negocierilor. Modificarea HG 69/2012, un prim succes

1

Confederaţia Naţională Rutieră (CNR), împreună cu reprezentanţii transportatorilor, au avut, joi, o primă întâlnire cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, după declanşarea, luni, a protestului la nivel naţional pe care l-au suspendat în luna mai a.c.. I-au explicat demnitarului necesitatea modificărilor legislative pe care le cer de mai mult timp fără a fi ascultaţi de autorităţi. Este vorba, printre altele, de amenzile excesiv de mari ce li se aplică prin HG 69/2012, de obligativitatea montării plăcuţelor cu masa şi dimensiunile autovehiculelor, de licenţierea vehiculelor între 2,4 tone şi 3,5 tone (Normele metodologice ale OUG 11/2013) şi de alte probleme grave cu care se confruntă acest sector care mişcă economia dar este “jupuit” de Guvern.

UPDATE 23 decembrie: Modificarea OG 69 NU a intrat în şedinţa Guvernului din 23 decembrie, ultima din acest an, aşa că ministrul Mănescu nu şi-a ţinut promisiunea.

UPDATE 18 decembrie: Modificarea OG 43/1997 a fost pasată pentru februarie 2014 de Camera Deputaţilor, care nu a mai avut timp să voteze şi acest proiect legislativ plasat pe locul 23 pe ordinea de zi a şedinţei din 17 decembrie. 

UPDATE 13 decembrie (2): Ministerul Transporturilor a publicat pe site, la secţiunea Transparenţă decizională, proiectul de modificare a HG 69.

UPDATE 13 decembrie (1): Într-o postare pe site-ul www.conr.ro, reprezentantul CNR oferă astăzi mai multe detalii despre discuţiile de ieri cu ministrul Ramona Mănescu şi din Comisia de Dialog Social.

Ministrul Ramona Mănescu a participat apoi la prima parte a şedinţei Comisiei de Dialog Social, ce a avut loc între orele 14.00 – 17.00 şi la care au fost prezenţi, alături de CNR, şi reprezentanţi ai UNTRR şi COTAR. Au participat, totodată, directori din Ministerul Transporturilor, plus secretarul de stat Manuel Donescu, precum şi reprezentanţii ARR şi RAR.

A lipsit ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, care îşi anunţase prezenţa, dar CNR speră să vină mâine la discuţii, urmând să fie desemnate şi persoanele care vor participa de la celelalte ministere cu responsabilitate în modificările legislative cerute de transportatori – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, DPIIS, Ministerul Finanţelor.

Un rezumat al discuţiilor ne-a fost oferit de secretarul general al CNR, Siegfried Mayer, cu precizarea că întâlnirea va continua şi mâine, pentru acoperirea tuturor revendicărilor incluse pe lista celor 10 transmise de confederaţie încă de marţi  Ministerului Transporturilor.

HG 69, în Guvern pe 23 decembrie

„Vor mai fi discuţii, dar ce s-a semnat astăzi este modificarea HG 69, ce a fost agreată în Comisia de Dialog Social şi urmează a fi votată în 23 decembrie, după cele 10 zile în care se va afla în dezbatere publică pe Transparenţă decizională, conform legii. Totodată, doamna ministru Mănescu ne-a asigurat că pentru OG 43 o să fie un vot de susţinere în Parlament”, ne-a declarat Siegfried Mayer.

Normele OUG 11, cu efecte din 2015

La OUG 11, normele or să fie făcute în aşa fel încât să nu îşi producă efectele decât din 2015. Ne-am dat timp, practic, pentru a ne mai elucida şi noi, e cel mai bun lucru pe care l-am putut obţine deocamdată”, ne-a precizat reprezentantul CNR.

OUG nr. 11 pentru modificarea şi completarea OG 27/2011 privind transporturile rutiere a fost publicată în Monitorul Oficial în 5 martie 2013, iar în 16 mai a fost publicat proiectul Normelor metodologice, care a stârnit mari nemulţumiri.

Plăcuţele, la expirarea ITP

Pe partea de plăcuţe sunt mai multe variante: „Noi am fi mers pe varianta să fie eliberate de un singur organ, dar cum unii transportatori au început deja să îşi monteze asemenea plăcuţe, e greu acum de dat înapoi. Metodologia va rămâne, e directivă europeană, dar ce am obţinut – şi este deosebit de important -, nu va mai fi accentuat termenul de 1 ianuarie 2014. Fiecare va merge să îşi facă plăcuţele doar în momentul în care îi expiră ITP-ul”, ne-a precizat secretatul general al CNR.

„Mâine vor continua discuţiile, domnul Crăc (Doru Marian Crăc, preşedintele FORT, n.r.) va merge să stabilească detaliile cu directorul de la RAR. Au fost prezenţi la discuţii şi cei de la UNTRR şi COTAR, toţi încercăm să găsim variante pentru plăcuţe, dar şi pentru celelalte revendicări”, ne-a mai spus Siegfried Mayer.

După întâlnirea de mâine în Comisia de Dialog Social vă vom prezenta tot ce s-a discutat. De altfel, secretarul general al CNR a anunţat că preşedintele confederaţiei, Augustin Hagiu, va da o informare pe această temă.

Publicăm din nou lista revendicărilor:

„1. Apariţia în decembrie, în Monitorul Oficial, a modificărilor HG 69 (eliminând suspendarea a 10% dintre copiile conforme), OG 43, OUG 11 (conform CIS), OG 27, OG 15 (scăderea preţurilor pentru rovinietă) şi începerea modificării OG 37, în acest fel reducând substanţial amenzile, creând proporţionalitate între abatere şi amendă.

2. Renunţarea la aplicarea plăcuţelor ce derivă din OMT 1640 (înscrierea datelor obligatorii prin Directiva CE 96/53 la rubrica “Observaţii” din talon, măsurătoarea efectuându-se la orice staţie ITP).

3. Modificarea Codului fiscal, în sensul introducerii noţiunii de “carburanţi profesionali” şi crearea posibilităţii de recuperare a unei cote părţi din acciză, în valoare de minim 130 euro/1.000 l. de carburanţi.

4. Eliminarea taxelor de intrare în oraşe şi cele judeţene în cazul circulaţiei pentru încărcare şi/sau descărcare de marfă, deoarece nu transportatorii sunt generatorii de trafic, ci beneficiarii/expeditorii de mărfuri. În acest fel ne aliniem practicii europene.

5. Eliminarea celor 7 eurocenţi mărire de acciză, precum şi a modificării calculului accizelor în raport cu inflaţia.

6. Reducerea cuantumului amenzilor cuprinse în noul Cod Rutier, coroborat cu regândirea efectelor asupra şoferilor profesionişti a suspendării dreptului de conducere pe perioade lungi (prin asta împingându-i în somaj).

7. Majorarea diurnei interne la minim 40 lei/zi pentru bugetari şi x 2,5 pentru firmele private, concomitent cu renunţarea la condiţionarea de a fi pe profit.

8. Îndemnul către autorităţi (ISCTR, Poliţie, MT etc.) de a acţiona proactiv în vederea stârpirii fenomenului de furt de combustibili, furt de marfă şi crearea unei siguranţe a parcării şoferilor pentru efectuarea odihnei regulamentare.

9. Eliminarea fiscalităţii exagerate, deghizată în lupta împotriva firmelor pirat şi găsirea soluţiilor reale pentru realizarea simplă al acestui deziderat comun.

10. Bugetarea lucrărilor de infrastructură deja începute şi abandonate la nivel de ţară, cu termen de finalizare cât mai rapid, prioritate primind folosirea fondurilor europene, în detrimentul efortului propriu din bugetul de stat. Aici putem nominaliza ca prioritare Coridorul IV Pan-European, segmentul între Sibiu şi Piteşti, precum şi pasajele de la Arad. Lista este deschisă…”.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

  1. In primul rind trebuie sa va spun ca ma bucur ca ati reusit sa aduceti la masa tratativelor unul dintre cele mai obtuze si mai opace ministere din cite cunosc. Despre placute: in mod sigur se deschide calea spre un alt abuz al organelor de control pentru ca daca , de exemplu, se aplica chingi textile peste marfa si peste obloanele autocamionului, sau peste prelata in cazul depalsarii marfii din interior si a imposibilitatii deschiderii dubei datorita prezentei sigililor bineinyteles ca soferul va fi taxat penrru depasirea gabaritului pe latimea autovehicolului cu aproximariv 5 centimetrii. Nu rideti pentru ca am prieteni carora li s-a intimplat asa ceva!Controlorii de trafic ai ISCTR-ului sint una dintre cele mai abuzive formatiuni pe care le-am intilnit in trafic si trebuie sa va spun ca am apucat si vremurile de glorie ale “Republicanei”galben- albastre de la ITA ! ;.Rovigneta, sau vigneta ,cum normal ar trebui sa se numeasca:exista o gramada de statii Petrom unde nu ti se elibereaza vigneta pentru o zi sub diverse motive( ca nu merge NET-ul ,ca nu stiu ce are aparatul) toate mascind de fapt lenea si indolenta personalului. Poate ar fi util sa se infiinteze un numar unic de apel in aceste cazuri pentru ca nu eu ca sofer trebuie sa fac ordine in curtea celor ce imi cer aceasta taxa pentru a folosi drumurile; In ceea ce priveste regindirea cuantumul amenzilor si poportionalitatea acestora cu fapta comisa am mari indoieli ca guvernul ca da inapoi din cauza imensei foame de bani a guvernantilor! Ceea ce cred eu ca trebuie neaparat regindit ,relegiferat si statutat pe viitor ca un lucru normal este regindirea suspendarii permisului pentru soferii profesionisti. Pentru acestia respectivul cat este un act de calificare in virtutea caruia poate muncii. In lipsa acestuia respectivul sofer este impins spre somaj sau si mai rau. Este o diferenta clara intre Nea Gogu care se plimba cu tirlia prin buricul tirgului de la piata la sifoane si de acolo la nepoti si un sofer profesionist care isi cistiga piinea datorita acestui act. Pot exista situatii clare desuspendare, ca de exemplu accidente grave produse datorita trecerii pe culoarea rosie a semaforului, trecerea peste calea ferata, neacordarea de prioritate pentru pietoni sau alte autovehicule dar sa mi se suspende permisul pentru ca am calcat linia continua mi se pare un cretinism , mai ales ca in Romania avem aliniamente de zeci de kilometrii (cu intersectii ) numai de banda continua ceea ce denota o rea intentie vadita a autoritatilor. Daca vreti un exemplu recent am sa va exemplific cu urmatoarea suituatie: avem o statie de inalta tensiune la Uzunu pe partea stinga a drumului in directia Giurgiu. Am avut de curind o avarie la unul dintre transformatorii de acolo ceea ce presupunea pierderea a 12 tone de ulei in mediul inconjurator, caderea curentului pe zone intinse si pierderea in ultima instanta a transformatorului. A trebuit sa inetrvenim venind de la Bucuresti. Bineinteles ca nici unul dintre camionaele participante la aceasta actiune nu s-a dus pina la Daia pentru a intoarce ci a luat-o de-a dreptul peste dunga dubla continua! Trebuie sa fii de-a dreptul idiot sau rau intentionat pentru a posta astfel de oprelisti pe soselele romanesti.Sint mult prea multe anomalii de correctat in relatia dintre transportatori ,soferi , organele de control si politia rutiera ,care trebuie dezvatata sa fie pinditoare si boschetara pentru ca nu acestea sint ratiunile existentei acesteia, dar cel putin actuala actiune a dat de inteles celor ‘suspusi” ca nu sint singuri pe tarla. Toate bune !

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.