Transportul elevilor, decontat integral

autobuz-microbuz-330Guvernul a decis miercuri, prin Ordonanță de Urgență, decontarea integrală a abonamentelor acordate elevilor de către operatorii de transport rutier pentru distanțe de până la 50 de kilometri.

Este vorba despre Ordonanța de Urgență privind modificarea şi completarea art. 84 din Legea Educației Naţionale nr. 1/2011, pentru completarea art. 45 din Legea nr. 92/2007 privind serviciile de transport public local şi pentru abrogarea art. 15 din OUG nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare.

Potrivit actului normativ, naveta elevilor se decontează de la bugetul central de stat. Decontul va fi integral iar mecanismul va fi similar celui practicat până acum (elevul achiziționează abonamentul și îl înaintează școlii pentru decontare).

Diferența în raport cu reglementările anterioare este reprezentată de decontarea integrală a navetei, care înlocuiește plafonarea impusă în 2013.

“Aceasta este una dintre măsurile de reducere a abandonului școlar, în condițiile în care principala cauză o reprezintă costurile aferente participării la cursuri”, precizează Ministerul Educației, în comunicatul remis redacției.

În anul școlar 2015-2016, peste 125.000 de elevi au făcut naveta zilnic folosind transportul rutier pentru a ajunge la cursuri.

Potrivit noii OUG, operatorii de transport rutier vor avea obligația să emită abonamente pentru transportul elevilor, abonamente ce vor fi decontate integral din bugetul de stat pentru distanțe de până la 50 km.

Iată și celelalte precizări ale Ministerului Educației:

“Trebuie menționat faptul că, începând cu anul 2013, mecanismul de decontare a navetei elevilor a fost plafonat și nu acoperă integral tariful decât pentru o mică parte din abonamentele emise de transportatori.

În multe cazuri, diferența de preț nedecontată este mare și constituie motiv de abandon școlar, mai ales în zonele slab dezvoltate, unde costurile cu naveta sunt ridicate în raport cu veniturile familiilor.

Distanța medie la nivel național pe care trebuie să o parcurgă un elev care face naveta este de 18 kilometri. Prețul mediu al unui abonament lunar pentru această distanță este de circa 150 lei.

Din această sumă, elevului i se decontează în pezent 56 de lei, astfel că aproape 100 de lei trebuie acoperiți lunar din bugetul familiei.

În același timp, măsura adoptată astăzi de Guvern a fost luată având în vedere că România este a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește părăsirea timpurie a școlii (19,1% din populația de 18-24 de ani), rată care a crescut de la 17,3% în 2013.

De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că unul din cinci elevi din învățământul secundar superior face naveta pentru a ajunge la ore, peste jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 15-19 ani locuiește în mediul rural, liceele și școlile profesionale sunt situate în general în zona urbană.

Decontarea integrală a costurilor pentru naveta elevilor a fost, de altfel, una dintre solicitările adresate Guvernului de către asociațiile reprezentative ale elevilor, Organizația Salvați Copiii, federațiile sindicale reprezentative din educație.

Un alt capitol inclus în Ordonanța de Urgență are în vedere reglementarea tarifului maximal per kilometru aferent abonamentului elevilor.

Mai exact, actul normativ stabilește că tariful maximal per kilometru aferent abonamentului de transport rutier pentru elevi se stabilește și se actualizează prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, metodologia de calcul a tarifului maximal se aprobă tot prin Hotărâre a Guvernului.

Contractele de transport în curs, valabil încheiate, în baza cărora sunt practicate anumite tarife pentru serviciile publice de transport a elevilor, nu pot fi modificate până la ajungerea la termen decât prin acordul părților.

Reglementarea unui tarif maximal se face în condițiile în care tarifele practicate de operatorii de transport public variază foarte mult pentru aceeași distanță, prețurile maxime fiind de până la 13 ori mai mari decât prețurile minime.

De exemplu, în prezent, pentru o distanță de 10 kilometri, valoarea minimă a tarifului de transport este de 29 de lei, cea maximă de 228 de lei, iar valoarea decontată elevului este de 40 de lei.

Pentru un traseu de 30 de kilometri, valoarea minimă a tarifului este de 43 de lei, cea maximă de 360 de lei, iar suma decontată elevului este de 80 de lei”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.