Atenţie, 3 zile de control la camioane!

În perioada 30 august – 1 septembrie, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) va coordona o acţiune de verificare la nivel naţional a legalităţii transporturilor rutiere şi de respectare a perioadelor de conducere şi odihnă de către conducătorii autovehiculelor cu mărfuri. Sunt vizate camioanele cu masa maximă autorizată mai mare de 16 tone, inclusiv cele care transportă mărfuri periculoase.

Poliţiştii urmăresc reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul vitezei, depăşirii neregulamentare şi neacordării priorităţii, sancţionarea nerespectării perioadelor de conducere şi de odihnă şi verificarea legalităţii transportului rutier public efectuat, precizează IGPR.

Joi, 30 august, şi sâmbătă, 1 septembrie, controalele se vor desfăşura între orele 09.00 – 16.00.

Vineri, 31 august, operaţiunea va avea loc în intervalul 13.00 – 20.00.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.