Turcia promite suplimentarea autorizaţiilor de “terţă ţară” necesare operatorilor de transport marfă din România

Ovidiu Silaghi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, i-a cerut omologului turc, Binali Yildirim, suplimentarea autorizaţiilor de ‘terţă ţară’ pentru operatorii de transport marfă din România. Partea turcă a promis că va analiza şi va găsi modalităţi de creştere a contingentului de autorizaţii necesare transportatorilor români.

Ovidiu Silaghi a efectuat o vizită oficială în Republica Turcia, între 19-20 septembrie, alături de secretarul de stat Valentin Preda.

În cadrul întâlnirii de la Ankara,  oficialii celor două state au discutat aspecte importante ale cooperării bilaterale privind transportul fluvial şi maritim, transportul şi infrastructura rutieră, infrastructura feroviară, precum şi transportul aerian. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.