Ultimul tertip marca Pop: CNATDCU nu poate decide decat asupra tezelor de doctorat sustinute dupa 4 aprilie 2012

Ministrul interimar al Educatiei, Liviu Marian Pop, a incercat in cursul zilei de vineri mai multe variante de compromitere a deciziei Consiliului General al CNATDCU privind plagiatul de tip copy-paste al lui Victor Ponta, insa tertipurile sala au fost demontate rand pe rand, astfel ca Pop a gasit salvarea: “Regulamentul de functionare a CNATDCU se aplica numai pentru validarea tezelor de doctorat susţinute public după 4 aprilie 2012, potrivit art. 2 al Ordinului MECTS nr. 3.504 din 12.03.2012”. In logica lui Pop, a valida o teza de doctorat este echivalent cu a decide daca o teza de doctorat mai veche a fost sau nu plagiata. Astfel, CNATDCU nu ar mai trebui sa ceara retragerea niciunui titlu universitar acordat inainte de 4 aprilie 2012, chiar daca plagiatul – sau, mai grav, copierea cuvant cu cuvant – este demonstrata in momentul in care personalitati publice ajung la putere si sunt luate la bani marunti.

Prima varianta scoasa din maneca de interimarul Pop a fost ca intrunirea Consiliului este ilegala, pe motiv ca nu respecta ordinul dat de el in urma cu o zi, prin care a modificat componenta acestui for.

Cum insa ordinul sau a fost publicat in Monitorul Oficial abia dupa inceperea lucrarilor CNATDCU, Pop a recurs la alt tertip: Consiliul nu a intrunit cvorumul de 14 membri, fiind prezenti numai 13 din totalul de 20.

Insa presedintele Consiliului General al CNATDCU, academicianul Marius Andruh, a anuntat ca a primit prin e-mail si votul celorlalti membri, care au decis in unanimitate plagiatul copy-paste al lui Ponta. Interimarul Pop s-a uitat mai bine si a vazut ca regulamentul permite votul electronic.

Un maur

In disperare, cum orele se scurgeau iar ultima sa zi din interimat se sfarsea fara sa-si fi dus misiunea pana la capat – “albirea” lui Ponta, asa cum a procedat si in cazul lui Ioan Mang prin schimbarea componentei Consiliului National de Etica (CNE), for care trebuia in 15 iunie sa decida aupra plagiatului sesizat de PDL si care nu s-a mai intrunit nici in ziua de astazi -, interimarul Pop a decretat: CNATDCU nu poate decide decat asupra tezelor de doctorat sustinute public dupa 4 aprilie 2012, potrivit ordinului dat de predecesorul sau, Catalin Baba.

In acest fel, profesorul de liceu Pop ii scapa de rusine pe toti “doctorii” facuti pe banda rulanta in ultimii 20 de ani si strecurati fraudulos printre pe oamenii de stiinta corecti, care au muncit 10 ani pe un doctorat si se vad acum manjiti de acesti impostori.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.