Un an agricol bun va salva creşterea economică

„Cu un an agricol bun, cred că vom avea o creştere economică mai mare de 1,6%”, a spus, miercuri, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Prognoza actuală a BNR este de 1,5-1,6%, dar ”modelul nostru ţinteşte inflaţia, nu creşterea economică”, a adăugat el.

Analiştii BCR au revizuit în urcare estimarea de creştere economică a României pentru acest an, de la 1,1% la 1,8%, pe baza unei prognoze privind o producţie agricolă cu 10% mai mare faţă de 2012 şi a creşterii exporturilor în afara Uniunii Europene cu aproximativ 20%.

Conform prognozei economice de primăvară a Comisiei Europene, economia României va înregistra o creştere de 1,6% în acest an şi de 2,2% în 2014. Motorul va rămâne cererea pe plan intern, investiţiile urmând să aibă o contribuţie-cheie, iar de aceea, cele publice ar trebui sprijinite de o absorbţie peste aşteptări a fondurilor de la UE.

Deficitul bugetar pentru acest an ar urma să fie de 2,6% din PIB şi de 2,4% din PIB anul viitor, în timp ce datoria publică este aşteptată să se stabilizeze sub 39% din PIB în 2013-2014. După o îmbunătăţire substanţială în 2012, se estimează că deficitul de cont curent al României va rămâne sub 4% din PIB în 2013 şi 2014, se mai arată în raport. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.