Un an cu USL: bilanţ cu promisiuni

Bilanţul activităţii guvernării USL din ultimul an cuprinde mai multe promisiuni decât rezultate. Greaua moştenire de la Guvernul Boc continuă să fie calul de bătaie, în timp ce acuzele împotriva preşedintelui Traian Băsescu au mai scăzut din intensitate. După ce a criticat măsurile de austeritate, premierul Victor Ponta se împăunează că a scos ţara din criză.

Ce s-a făcut

În bilanţul “Primul an de guvernare USL” sunt prezentate o serie de “veşti bune”, arătând că România este una dintre puţinele ţări europene care au înregistrat o creştere economică în 2012, cu 0,7% faţă de 2011, astfel că a evitat reintrarea în recesiune. Iată şi restul realizărilor:

  • economia României a câştigat 70.000 de locuri de muncă stabile, raportat la perioada aprilie 2012 – februarie 2013, pe ultimele date oficiale. „Numărul de salariaţi în economie a crescut cu 70.000 faţă de anul trecut, în contextul crizei internaţionale; s-au deblocat aproximativ 4.000 de posturi în Sănătate; s-au reînfiinţat posturile de poliţie rurală. De la 1 septembrie 2012, funcţionează la nivel naţional 2.748 de posturi de Poliţie în mediul rural; se lucrează la un pachet legislativ care prevede că angajările în administraţia locală să se facă de ‘unu la unu'”.
  • s-a aprobat schema de ajutor de stat de 100 de milioane de euro pentru firmele IT care creează fiecare peste 200 de noi locuri de muncă
  • s-a prevăzut majorarea deductibilităţii cheltuielilor de cercetare dezvoltare de la 20% la 50%, pentru stimularea investiţiilor inovative şi crearea de locuri de muncă
  • producţia industrială a avut o creştere de 6,4% în primele luni ale lui 2013, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2012, una dintre cele mai mari creşteri industriale din UE
  • Hidroelectrica a trecut pe profit, acesta ajungând la 144 milioane lei în trimestrul I. Potrivit estimărilor Guvernului, sunt şanse mari ca, în următoarele două luni, să fie aprobat proiectul Nabucco.
  • Au fost finalizate ultimele tronsoane din autostrada Soarelui şi tronsonul A3 Bucureşti – Ploieşti.
  • a fost înfiinţat Ministerului pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine (condus de Dan Şova), care a demarat procedurile pentru realizarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov
  • a demarat proiectul de realizare a celui mai puternic laser din lume (ELI) la Măgurele
  • s-a demarat proiectul de extindere a sistemului SMURD la nivel naţional, cu contribuţia autorităţilor locale
  • s-a demarat programul de conectare a 2.446 de şcoli la Internet
  • s-a demarat programul de introducere a mai multor ore de educaţie fizica în şcoli, începând cu anul şcolar viitor
  • au fost deblocate programele europene (POSDRU, POS Mediu şi POR) şi au fost reluate plăţile, iar rata de absorbţie s-a dublat – de la aproximativ 7% în luna mai 2012, la peste 13% în prezent. În plus, s-au simplificat procedurile pentru beneficiari şi s-a limitat birocraţia în cadrul procesului de atragere a fondurilor europene.
  • în Justiţie s-a deblocat situaţia privind numirile procurorilor în fruntea Parchetului şi a DNA, stopând interimatul lui Daniel Morar
  • consolidarea sprijinului pentru instituţiile anticorupţie, prin OUG nr. 5/2013, care prevede majorarea salariilor angajaţilor Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
  • auditarea activităţii ministerelor – au fost depuse plângeri penale pentru neregulile găsite în ministere. Astfel, 21 de dosare penale au fost deschise de către DNA în luna martie 2013
  • s-a demarat proiectul de reorganizare administrativ-teritorială a României, pentru o reformă amplă a aparatului administrativ
  • a fost iniţiat proiectul de revizuire a Constituţiei. În acest scop, s-a obţinut asistenţa Comisiei de la Veneţia şi au fost definite două organisme care se vor ocupa de proiectul noii Legi fundamentale: Comisia parlamentară pentru modificarea Legii fundamentale şi Forumul Constituţional.
  • s-au acordat despăgubiri de la buget pentru fermierii afectaţi de secetă din vara anului 2012
  • se acordă sprijin financiar pentru producătorii de lapte şi carne de vită din zonele defavorizate în limita unui plafon de 30 de milioane de euro
  • s-au plătit subvenţiile din agricultură blocate de PDL
  • s-a aprobat plata a 2,7 miliarde de lei pentru 1.072.289 de beneficiari ai schemelor de plăţi unice pe suprafaţă
  • România a fost numită “Ţara anului” la ediţia din acest an a celui mai mare târg de produse bio din lume, Biofach, organizat la Nürnberg
  • şomajul a înregistrat o scădere accentuată – în luna februarie 2013 a scăzut la 6,7%. România are o rată a şomajului de două ori mai mică decât ţările din zona euro, precizează documentul.
  • “leul prinde putere – Cursul BNR a coborât la cel mai redus nivel de 1 an şi 4 luni”. Întărirea leului se bazează pe intrările de capital străin în ţară, investitorii fiind atraşi de dobânzile bune şi de stabilitatea macroeconomică generală. “România este stabilă din punct de vedere macroeconomic. Probabilitatea de default a României este mai mică decât cea a Spaniei, Sloveniei, Portugaliei, Italiei şi Ungariei”, se subliniază în bilanţ.
  • CDS-ul României (costurile la care sunt asigurate obligaţiunile suverane împotriva riscului de neplată) a avut o tendinţă descrescătoare, ceea ce denotă creşterea credibilităţii macroeconomice a ţării noastre şi reducerea costurilor de împrumut pe pieţele interne şi externe.
  • limita de deficit mai mică de 3%, asumată la nivel european, este respectată. Deficitul bugetar înregistrat în primele 3 luni ale lui 2013 a fost de 4,1 miliarde de lei, mai mic decât valoarea prognozată de 4,3 miliarde de lei.
  • România nu mai urmează modelul pe datorie. Datoria externă pe termen scurt la 31 ianuarie 2013 este în scădere cu 3,6% faţă de 31 decembrie 2012. Datoria externă pe termen mediu şi lung este în creştere cu doar 1,7% faţă de 31 decembrie 2012.
  • “pentru prima dată în istoria postdecembristă, România are un sold al comerţului exterior pozitiv, fiind înregistrată o creştere de 8% a exporturilor şi de doar 1% a importurilor”.

Ce urmează

  • investiţia pe care urmează să o facă Daimler AG, de aproximativ 300 milioane euro, concomitent cu crearea a 400 de locuri de muncă
  • cea mai importantă investiţie a anului 2013 va fi în explorările energetice din offshore – Exxon, OMV şi Romgaz – investiţie de aproximativ 1 miliard de dolari
  • austriecii de la Holzindustrie Schweighofer promit o investiţie de 150 milioane euro într-o fabrică de cherestea, în Covasna
  • OMV Petrom va investi 200 milioane euro pentru redezvoltarea zăcământului matur Suplacu de Barcău şi de 300 de milioane euro în noi sonde, pentru independenţa energetica a României
  • Promocion Inversolar 65 (Spania) – investiţie de 100 de milioane de euro în judeţul Arad
  • China Huadian Engineering va investi un miliard de euro pentru construirea unui nou grup la termocentrala Rovinari din Complexul Energetic Oltenia
  • Fribourg Development va începe, la Cluj, prima etapă în valoare de 10 milioane de euro din proiectul unui parc tehnologic -investiţie totală de 300 milioane euro
  • Compania Bosch va investi la Cluj peste 75 milioane euro, urmând să ofere până la 2.000 de noi locuri de muncă
  • De’Longhi va investi peste 40 de milioane de euro şi va crea între 600 şi 1.000 de noi locuri de muncă
  • Siniat România va investi, în acest an, 50 de milioane euro, într-o fabrică de gips-carton, la Turceni
  • Austria Card România a inaugurat pe 10 aprilie în Bucureşti prima fabrică de carduri cu cip (smart cards) din România, după finalizarea unei investiţii de peste 25 de milioane de euro.
  • „Alte companii, precum Oracle sau Michelin, vor investi mai mult în România”, se apreciază în document.
  • se va începe programul de introducere a manualelor digitale în şcoli, ceea ce, implicit, va stopa şi monopolul “baronilor manualelor şcolare”

Ce se doreşte

  • reducerea evaziunii fiscale prin destructurarea marilor reţele evazioniste, precum şi prin completarea şi aplicarea legislaţiei care să schimbe calitatea tranzacţiilor electronice cu efect direct şi imediat în creşterea veniturilor impozabile
  • de la 1 iulie, TVA la pâine se va reduce 9%, măsură ce are ca scop stimularea acestui sector şi reducerea evaziunii fiscale
  • mai mulţi bani în economie prin creşterea investiţiilor
  • creşterea ratei de absorbţie a fondurilor UE
  • creşterea nivelului de colectare
  • recuperarea pagubelor produse anterior
  • susţinerea economiei pentru a crea noi şanse de angajare pentru români
  • încurajarea angajatorilor să încadreze şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale. Pentru anul 2013 este alocată suma de 148.632 mii lei din Bugetul Asigurărilor pentru Şomaj.
  • Un spaţiu fiscal creat din managementul mai bun al cheltuielilor publice, care va fi folosit pentru “stimularea dezvoltării mediului de afaceri şi crearea de locuri de muncă”.
  • scăderea impozitării muncii, în scopul realizării unui “sistem fiscal stimulativ, echitabil şi predictibil, care să încurajeze mediul privat în crearea de noi locuri de muncă
  • finalizarea autostrăzii A3
  • noi proiecte de autostradă: Autostrada Sudului, Autostrada Bucureşti – Iaşi – Republica Moldova
  • Executivul urmăreşte introducerea unui serviciu de integritate în cadrul ANAF cu scopul de a lupta împotriva fraudării sistemului fiscal şi pentru a elimina abuzurile care au existat în această instituţie pe vremea guvernării PDL – crearea unei divizii speciale antifraudă.

Bilanţul mai precizează că Agenţia Fitch a confirmat ratingul de credit al României la “BBB”, cu perspectivă stabilă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.