Un autobuz a intrat într-o căruţă, pe drum european

Un autobuz a intrat în plin într-o căruţă, pe E 85, după ce bărbatul care mâna atelajul s-a angajat în traversarea drumului european fără să se asigure. Din păcate, tânărul de 29 de ani a murit pe loc, iar cel ce se afla lângă el în căruţă, de 30 de ani, a fost rănit grav şi transportat ulterior la spital, cu multiple fracturi. Ce căuta o căruţă pe un drum european nimeni nu îşi mai pune întrebarea, deoarece cu toţii le-am întîlnit în deplasările noastre prin ţară, însă şoferului autobuzului, un bărbat de 39 de ani, din Iaşi, s-a ales acum dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, accidentul a avut loc între localităţile băcăuane Dumbrava şi Negru Vodă, după ce căruţa în care se aflau cei doi tineri, ambii din Săuceşti, a ieşit de pe o arteră secundară în drumul european E 85.

Şoferul autobuzului nu a putut evita impactul şi a intrat în plin în atelaj. Pasagerii pe care îi transporta au scăpat nevătămaţi.

“În urma primelor cercetări, s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este conducătorul atelajului, care nu s-a asigurat atunci când a încercat să traverseze drumul european E 85”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Raluca Ciobanu.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.