Un microbuz a intrat într-un TIR, pe contrasens: 8 răniţi

Opt persoane, între care şi un copil de 5 ani, au fost rănite, luni seară, în urma unui accident rutier pe DN 2, în zona localităţii sucevene Dărmăneşti, după ce un microbuz cu călători a depăşit linia continuă, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un TIR, apoi a fost lovit din spate şi de un autoturism înmatriculat în Botoşani. Şoferul microbuzului are 46 de ani şi este acum cercetat de poliţişti.

Dintre răniţi 7 sunt pasageri din microbuz, între care şi copilul, două fiind în stare mai gravă, iar o femeie din autoturism a fost rănită uşor, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, Ionuţ Epureanu.

La locul accidentului au sosit 7 ambulanţe şi un echipaj de descarcerare, care au preluat răniţii şi i-au transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.