Un tren a lovit un TIR

Un tren Regio a lovit un TIR la trecerea peste calea ferată din comuna Baia de Criș, în apropiere de Brad, jud. Hunedoara. Nu s-au înregistrat victime, dar traficul feroviar a fost blocat de dimineața până după amiaza, când mastodontul tamponat de tren a fost scos de pe şine cu o macara de mare tonaj. Trenul circula pe relația Ineu-Brad, iar în cele două vagoane ale garniturii se aflau 11 persoane care nu au păţit nimic, deoarece viteza a fost mică.

La locul accidentului s-a deplasat un echipaj de pompieri de la Stația de Pompieri Brad, cu o autospecială mixtă de intervenție dotată cu accesorii de descarcerare și stingere, plus o echipă de prim ajutor.

Salvatorii s-au asigurat că niciunul dintre cei 11 călători din trenul Regio, mecanicul locomotivei sau șoferul autotrenului nu au suferit traumatisme în urma coliziunii.

Potrivit primelor cercetări, trenul circula cu viteza redusă când a lovit camionul TIR. În urma impactului, autovehiculul greu încărcat cu mozaic a fost târât pe terasamentul căii ferate pe o distanță de aproximativ 10 metri.

Circulația feroviară pe tronsonul Ineu – Brad a fost blocată până când TIR-ul a fost evacuat de pe terasament cu ajutorul unei macarale de mare tonaj. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.