UNTRR contestă și noul proiect al Legii RCA transmis în Parlament de ASF cu ignorarea a 80% din propunerile convenite cu transportatorii

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează că în Proiectul Legii privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule (RCA), trimis de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în Parlament, sunt respectate integral doar două din propunerile transportatorilor, parțial sunt îndeplinite două puncte cerințe, în timp ce alte 8 propuneri, deși convenite în discuțiile anterioare, nu au mai fost incluse în proiectul de lege.

”În forma actuală, proiectul de lege RCA nu soluționează cea mai importantă problemă care a generat protestele transportatorilor și a condus la demararea discuțiilor cu Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru identificarea modalităților prin care să se realizeze un sistem de control al tarifelor de primă RCA, pe elemente de cost fundamentate, general acceptate de asigurători, asigurați și ASF”, reclamă Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

”Dacă acest proiect de lege RCA ar urma să fie adoptat, ne-am putea trezi din nou cu majorări ale tarifelor RCA iar reprezentanții ASF vor fi din nou mirați că tarifele RCA cresc, deși ei au avut ”cele mai bune intenții”. Actualul proiect de lege nu oferă predictibilitate pe o piață cu o concurență perturbată, unde aparent fiecare face ce vrea, iar arbitrul ASF este depășit”, precizează Radu Dinescu, secretarul general al UNTRR.

Cu ocazia întâlnirii din 4 aprilie, asociațiile transportatorilor rutieri UNTRR, ARTRI, COTAR, APTE, APULUM și FORT au solicitat ASF includerea  următoarelor 12 propuneri în noul proiect de lege RCA, iar situația lor în urma proiectului de lege trimis de ASF la Parlament se prezintă astfel:

  1. Identificarea modalităților prin care să se realizeze un sistem de control al tarifelor de primă RCA, pe elemente de cost fundamentate.

Din proiectul de lege nu reiese clar faptul că s-a identificat un mecanism de control al modului de fundamentare a tarifelor de primă RCA.

  1. Eliminarea contractului de asigurare RCA din proiectul de lege.

Conform prevederilor articolului 4, actualul proiect de lege menține contractul RCA cu obligații de furnizare a informațiilor de către asigurat și cu dreptul asigurătorului de a majora prima RCA dacă informațiile nu au fost corecte.

  1. Asigurarea posibilității ca polițele de asigurare să fie încheiate între 1 lună și 12 luni calendaristice.

Această propunere a fost introdusă de catre ASF în proiectul de lege, conform aceluiași articol 4.

  1. Posibilitatea suspendării poliței de asigurare RCA pe perioada cât autovehiculul este imobilizat din diferite motive.

Această propunere a fost introdusă, însă fără a  se înțelege în mod clar în ce situații este aplicabilă. Suspendarea poliței de asigurare RCA se poate face doar în două situații, pe perioada suspendării dreptului de circulație al vehiculului conform prevederilor legale și pe perioada imobilizării vehiculului, potrivit punctului 6 din articolul 5.

  1. Să fie asigurată posibilitatea decontării directe între asigurat și asigurător.

Această propunere a fost introdusă de către ASF, conform articolului 23 din proiectul de lege RCA.

  1. Stabilirea prin lege sau norme a documentelor care vor constitui dosarul de despăgubire, pe tipuri de evenimente. Astfel, plata despăgubirii să se facă în maximum 30 de zile.

Această propunere nu a fost introdusă, iar potrivit articolului 18 din proiectul de lege, ASF le oferă companiilor de asigurări termen de cel mult 3 luni de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată să notifice dacă au aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire. După care, despăgubirea se va plăti de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii documentelor necesare stabilirii răspunderii şi cuantificării daunei, sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entității de soluționare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Practic, asiguratul ar putea aștepta până la 100 de zile ca să fie despăgubit, asta după ce a plătit în anul respectiv un tarif triplu față de anul anterior pentru polița RCA, deși nu a cauzat nicio daună. Inadmisibil!

  1. Introducerea unui capitol distinct în lege care să reglementeze primele de asigurare și transparentizarea modului de calcul al primei RCA și prezentarea modului de calcul actuarial.

Conform articolului 16, asigurătorul RCA prezintă asiguratului sau potenţialului asigurat, la solicitarea acestuia, calculul actuarial şi indicatorii utilizaţi privind modul de determinare a primei de asigurare, cerința transportatorilor rutieri fiind respectată doar parțial.

  1. Stabilirea penalităților de întârziere la plata daunelor pentru firmele de asigurare la 0,2% pe zi de întârziere.

Prin noul proiect de lege, ASF propune să scadă aceste impuneri la nivelul ROBOR plus o marjă anualizată de 30 de puncte procentuale pentru întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată, ceea ce înseamnă doar 0,09% pe zi de întârziere. În acest mod, asiguratul care este obligat la penalități de întârziere la plata obligațiilor bugetare de 0,2% pe zi de întârziere,  va suporta și diferența de 0,11%, pe costuri de finanțare proprii. Să înțelegem că trebuie subvenționați asiguratorii, așa cum propune  ASF, prin textul de lege ?!

  1. Eliminarea obligației de furnizare a informațiilor istorice de către asigurat.

Această propunere nu a fost introdusă în textul de lege. Obligativitatea se menține în proiectul de lege, conform punctelor 7, 9, 10 și 11 din articolul 4.

  1. Introducerea obligativității ASF de a calcula un tarif de referință pe categorii specifice și aplicarea sistemului bonus-malus în funcție de valoarea daunei și nu a numărului de evenimente.

Această propunere nu a fost inclusă în actualul proiect de lege.

  1. Introducerea de sancțiuni pentru asigurători în cazul transmiterii eronate de date și informații către ASF.

Această propunere nu a fost inclusă în actualul proiect de lege.

  1. Stabilirea modalităților de responsabilizare a conducătorului auto.

Această propunere nu a fost inclusă în actualul proiect de lege.

”Deoarece ASF nu a respectat cerințele transportatorilor rutieri, UNTRR solicită intervenția urgentă a Parlamentului pentru redefinirea rolului acestei autorități și angajarea unui management independent, care să lucreze pentru apărarea interesului consumatorului. UNTRR mai atrage atenția Guvernului, Parlamentului și Președintelui României că indiferența de care dau dovadă cu privire la criza din piața RCA va avea efecte negative de lungă durată, atât în cadrul industriei de transport rutier, cât și a economiei României”, avertizează Radu Dinescu. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.