USL încă se mai ţine. Ponta: În 8 martie trebuie să avem alt guvern

Victor Ponta continuă să se eschiveze în privinţa situaţiei din USL, după ameninţările cu ruperea Uniunii lansate de Crin Antonescu săptămâna trecută, dar îl asigură pe acesta că dacă se va întâmpla asta nu se va atinge de postul său de preşedinte al Senatului. Interimatul la ministerul Internelor expiră în 8 martie, iar din acest motiv cele de la conducerea Finanţelor şi Economiei vor fi scurtate astfel încât până la acea dată “să avem un nou guvern”. Lista cu noii miniştri a şi apărut în presă, “pe surse”, iar scenariile îl arată pe Dan Şova ministru plin la Transporturi şi pe Liviu Voinea la Finanţe, cu comasările de rigoare (DPIIS, respectiv, Buget). Până atunci, conflictul politic dintre PSD şi PNL poate continua nestingherit – şi chiar şi după noile schimbări din Cabinetul Ponta ce vor fi operate la acea dată, astfel încât adevăratele probleme ale guvernării să cadă definitiv în uitare până după europarlamentare. Apoi va veni vacanţa parlamentară. 

“Sper și doresc ca mâine seară colegii liberali să nu sacrifice un proiect atât de important pentru un proiect personal al domnului Antonescu. Proiectul domniei sale trebuie să fie înscris în marele proiect național care este USL. Din partea noastră este toată dorința de a merge mai departe împreună și de a ne atinge obiectivele. (…) Orice discuții politice apar, important este să nu uităm de ce am format USL și care sunt obiectivele sale”, a afirmat Ponta în ședința BPN al PSD.

La reuniune au fost invitați să participe președinții UNPR și PC, Gabriel Oprea și Daniel Constantin.

“Vă propun încă o dată, astăzi, să facem toate eforturile care țin de Uniunea Social Democrată pentru a continua cele două obiective fundamentale pe care ni le-am asumat în urmă cu trei ani, și anume, să schimbăm un regim politic, regimul lui Traian Băsescu, cu un regim democratic, european și modern și să guvernăm bine țara”, a ţinut-o langa premierul.

Schimbări rapide în eşalonul II

Ponta a asigurat că dacă PNL se va retrage de la guvernare îi va păstra miniştrii în Cabinet, inclusiv pe Mariana Câmpeanu, intrată în vizorul ANI pentru un posibil conflict de interese. Însă în eşalonul II schimbările se ţin lanţ, ultimele fiind înlocuirea liberalului Bogdan Nica, de la şefia ANPC, cu Marius Dunca de la PSD, a secretarului de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, şi a secretarului de stat în Ministerul Educaţiei, Ştefania Duminică (PNL) – e drept, pentru plagiat.

Victor Ponta a adăugat că atât timp cât interimatul la Ministerul de Interne va expira în data de 8 martie, ceilalți miniștri interimari vor avea un mandat mai scurt decât termenul legal de 45 de zile.

“Interimatul la Interne expiră pe 8 martie, deci noi până atunci trebuie să avem alt guvern. Cei care vor veni (după ieșirea PNL de la guvernare – n.r.) nu vor sta 45 de zile, pentru că la MAI nu putem numi, după expirarea celor 45 de zile, un nou interimar. Termenul este 8 martie. Este termenul la care expiră cele 45 de zile și nu putem merge mai departe și nici nu putem să aveam un guvern fără ministru de Interne”, a subliniat Ponta.

Întrebat dacă mai este o ipoteză de lucru convocarea Parlamentului în vederea restructurării Guvernului, Ponta a replicat că răspunsul este unul afirmativ doar dacă PNL va accepta ideea de a restructura Guvernul, în modul în care toate cele patru partide sunt de acord.

Mandat de la USD pentru formarea unei noi majorităţi

Pe de altă parte, Ponta a anunţat că are mandat din partea USD pentru a purta discuții în vederea conturării unei majorități care să-i sprijine Cabinetul.

“Voi iniția, și am acest mandat, discuții pentru formarea unei majorități care să sprijine Guvernul. Orice discuții am avea însă, acestea vor porni de la ideea că mâna întinsă pentru colegii liberali de a reveni la Guvern rămâne valabilă și, evident, oricine susține acest guvern trebuie să știe această ofertă deschisă pe care o vom avea către PNL ca mai devreme sau mai târziu să continuăm împreună proiectul USL, care presupune o guvernare comună și un candidat comun la prezidențiale”, a mai spus premierul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.