Vămile Nădlac, Cenad, Stamora-Moraviţa şi Jimbolia, închise camioanelor

Circulaţia auto pe DN7 în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac este închis, duminică, traficului greu fiind deviat  spre Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand iar cel al autoturismelor, pe la Turnu. Autorităţile ungare interzic accesul şi prin Vama Cenad. La graniţa cu Serbia sunt oprite toate camioanelor, în urma unei solicitări a autorităţilor din ţara vecină, pe motiv că drumurile lor sunt impracticabile.

Deocamdată, în cele două vămi din Timiş spre Serbia – Stamora-Moraviţa şi Jimbolia – nu se află niciun TIR.

În schimb, la Nădlac a început să se formeze coada de camioane. Circulaţia prin PTF Nădlac a fost redeschisă pe sensul de intrare în ţară, urmând ca pe sensul de ieşire să fie reluată atunci când autorităţile din Ungaria vor debloca arterele rutiere din sudul ţării lor.

Până atunci, circulaţia autovehiculelor care se îndreaptă spre frontieră este direcţionată spre alte puncte de trecere a frontierei. Astfel, autoturismele sunt direcţionate spre PTF Turnu sau Vărşand, iar autocamioanele grele, spre PTF Vărşand.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.