ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Vehiculele mai mari de 7,5 tone, interzise în Ungaria şi Bulgaria

Data:

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, autorităţile din Ungaria au interzis luni seara, începând cu ora 21.00, intrarea pe teritoriul ţării a vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, prin punctele de trecere a frontierei cu România, informează CNADNR. Camioanele şi autocarele vor fi direcţionate către parcări. Aceeaşi restricţie este impusă şi la frontiera cu Bulgaria, cu diferenţa că vehiculele respective nu pot intra nici de la sud de Dunăre în România.

În Ungaria a fost emisă, pentru perioada 25-26 martie, o avertizare Cod Portocaliu de ninsoare şi viscol pentru patru judeţe.

Amintim că, în urmă cu 10 zile, Ungaria s-a aflat sub Cod Roşu de viscol şi ninsori, iar autorităţile au instituit stare de urgenţă pe teritoriul întregii ţări.

Cele două mari autostrăzi M1 şi M7 au fost atunci închise circulaţiei, iar persoanele din sute de maşini surprinse în trafic de intemperii au fost evacuate cu militarii şi duse în cele mai apropiate locuri sigure, până la oprirea viscolului.

Cel puţin 6 autocare cu români, dar şi mule zeci de maşini cu turişti de la noi din ţară au avut atunci de suferit.

Iarna loveşte acum din nou, dar nu numai vestul Europei, ci şi România, pentru marţi fiind instituit Cod Portocaliu de viscol şi ninsori în sudul ţării.

Informaţii privind starea reţelei de drumuri naţionale din România pot fi obţinute de la Dispeceratul CNADNR, la nr. de telefon 021/264.33.33; 021/264.33.34; 021/9360.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...

Atenție, șoferi! Lucrări de amenajare a unui sens giratoriu la Tecuci

Începând din 17 august, lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri...

Ungaria reduce încărcarea vehiculelor electrice

Mai mulți operatori de rețele de încărcare din Ungaria...

Centura Bacău, închisă până pe 31 august pentru racordarea la A7

Centura Bacău a fost închisă în întregime circulației, pe...

Women Wellbeing Working Group – condiții mai bune pentru femeile din transport

În calitate de Wellbeing Ambassador, USER continuă implicarea în...

Despăgubiri CASCO pentru daune provocate de furtuni și inundații

Despăgubiri de peste 10,5 milioane de lei au plătit,...

Restricții pentru camioane în perioada 14-17 august

Circulaţia vehiculelor rutiere cu MTMA mai mare de 7,5...

DKV Mobility – Raport sustenabilitate 2025

DKV Mobility își atinge obiectivul climatic înainte de termen...