Viitură de 3 m înălţime şi 50 m lăţime în jud. Galaţi. Ponta a venit să vadă dezastrul

O nouă viitură s-a produs în judeţul Galaţi, în noaptea de joi spre vineri, după cea din noaptea precedentă când au murit 9 oameni, însă de data aceasta autorităţile locale au fost în alertă şi au evacuat preventiv familiile din casele cele mai expuse. Premierul Victor Ponta a aterizat cu un elicopter, vineri la ora 15.00, la Prefectura Galaţi, unde a primit detalii despre dezastru, apoi a pornit să-l vadă la faţa locului. Astăzi este Ziua Pompierilor, dar nimeni nu se gândeşte să sărbătorească. Într-o ceremonie restrânsă organizată la Bucureşti, Radu Stroe, ministrul Internelor, i-a felicitat pe angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi le-a mulţumit în mod special pompierilor salvatori care au intervenit, alături de jandarmi şi poliţişti, în localităţile afectate de inundaţii.

Puhoaiele acumulate pe pârâul Geru au invadat Valea Mărului, dar debite mari se înregistrează şi pe afluenţii acestuia, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea Crângan.

Aproximativ 400 de persoane au fost evacuate în cursul nopţii în comuna Valea Mărului, primarul Virgil Doca dispunând această măsură pentru a preveni pierderile umane şi materiale.

“Am evacuat oamenii să fim liniştiţi, să nu ne inunde. Femeile şi copiii i-am dus la şcoală, ceilalţi, pe dealul bisericii. S-au inundat cam 20 de case, dar infrastructura este distrusă în proporţie de peste 90%. Au fost distruse cele două baraje hidrotehnice de pe pârâul Găunoasa, cel care cu o seară înainte a făcut prăpăd la Cudalbi, a fost o viitură înaltă de trei metri şi o lăţime de 50 de metri. În această noapte, viitura s-a format în şapte minute pe pârâul Geru, o viitură de peste doi metri şi o lăţime de peste 25 de metri. După ce a trecut viitura, oamenii s-au întors acasă”, a declarat edulul.

Comuna Corni a fost inundată şi în noaptea precedentă. “Toate cele 3 sate – Urleşti, Corni şi Măcişeni – sunt sub ape, în special Măcişeniul. A venit viitura pe cele 3 pârâuri – Gologan, Suhurlui şi Suhurluiul Sec. Ieri aveam 94 de case inundate, acum avem circa 200. Oamenii ale căror case au fost distruse, cam 60, au dormit la rude sau prieteni”, a declarat Dan Talpău, viceprimarul din Corni.

În cursul nopţii, localnicii din 11 comune inundate din jud. Galaţi au primit pături, alimente şi apă de la rezervele statului, acestea fiind distribuite de militari ai Batalionului 300 Infanterie Galaţi.

Peste 1.000 de salvatori

Peste 1.000 de oameni au fost mobilizaţi în misiuni de intervenţie în noaptea de joi spre vineri: 437 de efective ale MAI şi de 530 din structurile MApN şi forţe locale.

Ei lucrează în continuare la evacuarea apei şi aluviunilor din casele şi curţile afectate din Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Costache Negri, Cuca.

Circa 30 de militari cu unelte genistice au consolidat cu saci cu nisip digul de pământ de pe malul râului Siret, în dreptul localităţii Ijdileni, dar după amiază, cotele apelor atinseseră cote îngrijorătoare.

24 de localităţi afectate, 1.400 de case inundate

Potrivit datelor centralizate la Prefectura Galaţi, sunt afectate 24 de localităţi, aproape 70 de km de drumuri judeţene şi comunale, poduri şi podeţe, zeci de ha de teren agricol şi păşune.

Totodată, au fost inundate şi/sau distruse de apă peste 1.400 de case şi alte aproape 100 de curţi şi grădini. Cele mai multe case şi gospodării afectate se află în comunele:

* Cudalbi – 500 de case şi curţi

* Corod – 500 de case inundate

* Pechea – 250 case avariate şi 152 case inundate

* Slobozia Conachi – 180 de gospodării inundate şi 59 de locuinţe inundate

* Corni – circa 200 de case şi anexe inundate

* Cuza Vodă – 60 de case şi anexe inundate şi Folteşti

* 35 de case avariate şi 42 de anexe avariate.

Premierul promite ajutoare

Sosit la Galaţi, Victor Ponta a participat, vineri după-amiază, la şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, unde vicepremierul Gabriel Oprea şi miniştrii Dan Nica şi Lucia Varga l-au informat despre situaţia dinn zonele afectate de inundaţii şi măsurile care au fost luate pentru prevenirea unor alte evenimente şi fenomene meteo prognozate.

Premierul le-a cerut reprezentanţilor Guvernului şi autorităţilor locale să facă de urgenţă o evaluare a pagubelor, astfel încât miercuri, în şedinţa Guvernului, să fie puse la dispoziţie fondurile necesare pentru ajutarea sinistraţilor ale căror locuinţe şi gospodării au fost afectate.

De asemenea, el a promis că familiile celor 9 persoane decedate în noaptea de miercuri spre joi vor fi ajutate.

După terminarea şedinţei, premierul se deplasează în zonele calamitate: comunele Cuca, Rediu, Pechea, Costache Negri, Cudalbi.

O nouă avertizare hidrologică

Hidrologii au extins Codul portocaliu de inundaţii pentru râurile din bazinele Corozel, Geru, Suhu şi Chineja, din jud. Galaţi, şi au emis avertizare Cod galben pentru cele din bazinele Bârlad (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi pe afluenţii Buzăului mijlociu, din jud. Buzău. Avertizarea intră în vigoare începând cu ora 22.00, astfel că va fi o altă noapte neagră pentru locuitorii din jud. Galaţi, deja afectaţi de viiturile din nopţile precedente.

Totodată, Administraţia Naţională “Apele Române” atenţionează că la ora 22.00 va intra în vigoare un Cod portocaliu de inundaţii pe râurile din spaţiul hidrografic Dobrogea (judeţele Tulcea şi Constanţa). În plus, aceste fenomene se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.